Întâmplări cu miez

1979 - Dulcea comlucrare „democratică” dintre terorismul de stat iranian şi „satan” (2)

Aşadar, la 24 aprilie 1979, după circa cinci luni de captivitate a corpului diplomatic american la Teheran, debutează operaţia militară „Gheară de vultur”, prin care generalii americani spuneau că vor scoate din Iran ostaticii ţinuţi la ambasada celei mai mari superputeri a planetei, Stalele Unite ale Americii.

Elicopterele pornesc de pe portavioanele staţionate în Golful Persic, şi dincolo de Strâmtoarea Ormuz (Oceanul Indian), se reunsec în formaţie, dar la puţină vreme după ce intră în spaţiul aerian iranian, sunt reperate şi se trage asupra lor, câteva se defectează şi sunt nevoite să aterizeze forţat în teritoriul inamic, câteva se prăbuşesc în flăcări. Nici poveste să ajungă în mijlocul Teheranului şi „Gheara de vultur” să smulgă captivii din mijlocul duşmaului, cum făceau cavalerii din Evul Mediu. Cu un cuvânt…dezastru. Vieţi omeneşti pierdute, elicoptere, acţiune eşuată lamentabil, o ruşine. Fundamentaliştii lui Khomeyni exultă şi râd de naivitatea generalilor americani şi a preşedintelui Carter. Dacă până acum ţineau ostaticii într-un loc, acum îi dispersează în felurite locaţii, spre a nu-i mai tenta pe americani să iniţieze vreo „Gheară de vrabie”. Vine întrebarea lui Lenin: ”Ce-i de făcut?”

De făcut e a începe temenele şi rugăminţi pe lângă puterea islamistă să facă bine să-i lase pe prizonierii diplomatici. Adică o cerşeală prin canale diplomatice terţe. Se convine ca o delegaţie iraniană şi una americană să se întâlnească la Paris, adică undeva la mijlocul distanţei ce separă Washingtonul de Teheran.

Să nu uităm că suntem în an electoral, vara, spre fine de august 1979. prin noiembrie, tot de ziua mea- 4 noiembrie- se ţin alegerile prezidenţiale în Statele zise Unite. Ciudat, la Paris se află…două delegaţii americani democraţi: ai lui Jimmy Carter, care se roagă cu pălăriile până la pământ, să facă bine fundamentaliştii islamici să-i lase pe ostatici acasă. Şi mai este o delegaţie americană republicană, care în mare secret se roagă să facă tot bine şi … să nu-i lase pe ostatici liberi până nu trec alegerile, ca să nu fie reales democratul Jimy Carter, ca să-i strice astfel „imajinea”. Aşa se face că-i refuză persanii pe delegaţii lui Carter şi tratativează cu republicanii.

- Bun! Nu-i lăsăm pe ostatici pânî după Crăciun sau Revelion, când vă instalaţi voi la putere. Dar..cu ce ne alegem noi? Ce ne daţi? Arme ne daţi ca să-l batem pe Saddam sunnitul din Bagdad?

- Aşa arme de vreo patru-cinci miliarde, vă ajung?

Teroriştii râd cu veselie şi bat palma cu „Satan”.

Jimmy Carter pierde alegerile, fireşte, fiindcă Teheranul a umilit America, iar după ce republicanul Ronald Reagan vine la putere în ianuarie 1980, ostaticii sunt eliberaţi după un an şi trei lui de detenţie.

Doamne Dumnezeule, mult mă mir…mult mă mir că ne poţi răbda în nemărginita noastră ticăloşie şi nu ne ştergi de pe faţa pământului, aşa cum meritam de mult!!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5