12 discoteci la control

Poliţiştii Serviciului Poliţiei de Ordine Publică au organizat şi coordonat sîmbătă noaptea o acţiune cu efective lărgite în baza Planului de acţiune “Strada 2009” pe linia prevenirii şi combaterii violenţei în zona barurilor şi discotecilor din mediul rural, precum şi pentru prevenirea evenimentelor rutiere. La acţiune au participat lucrători de la 32 poliţii comunale şi posturi de poliţie, poliţişti din cadrul birourilor de poliţie rurală şi din cadrul I.J.J.Bistriţa-Năsăud. S-a acţionat concomitent la verificarea intrărilor şi ieşirilor din judeţ în cele 5 filtre de control constituite. Au fost verificate 12 discoteci, 17 baruri, au fost controlate 131 autovehicole, au fost legitimate 168 persoane, a fost constatată o infracţiune la regimul circulaţiei (conducere cu numere de înmatriculare expirate), fiind aplicate 39 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 5920 lei; din care 9 la Legea numărul 61/1991 în valoare de 2200 lei şi 30 sancţiuni la O.U.G.195/2002 în valoare de 3720 lei şi a fost ridicat în vederea suspendării un permis auto, pentru consum de alcool, ne comunică purtătorul de cuvînt al IPJ BN, agent Claudia Adriana Creţa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5