Ziua Imnului Naţional, sărbătorită în oraşul lui Andrei Mureşanu

Motto:
„ Înaintea ochilor mei stă ziua-noaptea PLEBEA, poporul cel de rând , de a cărui înaintare in cultură , bunăstare și înflorire materială și spirituală, m-aș bucura din adâncul sufletului și încă în aceeași măsură , în care mă întristez astăzi , văzându-l zăcând în noptaticul întunerec al minții, lipsit de tot feliul de cunoștință , atât în privire sufletească , cât si trupească , prin urmare, expus la râpa pierirei, ce în scurt timp poate să urmeze, el este – după puțin însemnătoarea mea părere – acea parte constitutivă la trupul unei nații, de la a cărei cultură sau orbire , însuflețire sau amorțire, viață sau moarte, atârnă pentru totdeauna apunerea sau rădicarea, înflorirea sau cotropirea întregii nații.”
(ANDREI MURESANU- Gazeta de Transilvania, VIII, 1845)

Andrei Mureșanu a lucrat ca profesor la Brașov și a început să publice poezii și articole în ”Foaie pentru minte, inimă și literatură”, o revistă românească având caracter cultural, apărută ca supliment al ziarului “Gazeta de Transilvania”. Intre acestea se numără poemul intitulat iniţial ,,RĂSUNET” apărut pentru prima dată în ,,Foaie pentru minte, inimă şi literatură” nr. 25 din 21 iunie 1848, după prima parte a Proclamaţiei de la Islaz, în alfabetul chirilic, specific perioadei respective.
Poemul cunoscut ulterior sub numele “Un răsunet”, a devenit ,,Deşteaptă-te române!” îndată ce i s-a găsit o melodie adecvată. Asadar, versurile lui Andrei Mureșanu au fost puse pe melodia anonimă a unui vechi imn religios (Din sânul maicii mele), de catre Gheorghe Ucenescu, un tânăr cântăreţ de mare talent, posesor al unui vast repertoriu de melodii laice şi religioase. Acesta a cântat mai multe cântece de probă printre care şi melodia din priceasna „Din sânul maicii mele” pe versurile din ,,Răsunetul” . Astfel ,,Deşteaptă-te române!” a devenit marșul revoluționarilor români din 1848 din Transilvania, fiind numit de Nicolae Bălcesu ”Marseilleza românilor”. Denumit ulterior ”Deșteaptă-te, române !”, poemul – alcătuit din 11 strofe – a devenit, din 1990, imnul de Stat al României, iar la ocaziile festive se interpretează doar strofele 1, 2, 4 și 11.
Ziua imnului naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi sărbătorită în fiecare an la 29 iulie, dată la care, în anul 1848, ”Deşteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.

Un răsunet / Deşteaptă-te, române!
de Andrei Mureșanu
1.
Deşteaptă-te, Române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!
2.
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfători în lupte, un nume de Traian!

Înalţă-ţi lata frunte şi cată-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!
4.
Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
”Vieaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
Dar noi, pătrunşi la suflet de sânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fiii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrămi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!

Ne-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

Ne-ajunge despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin întrigă şi silă, viclene uneltiri!
11.
Preoţi, cu crucea-n frunte, căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei prea-sfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ!

(21 iunie, 1848 – În “Foaie pentru minte, Inimă și literatură”)