Viorel Mureşan 70. ANTOLOGIE LIRICĂ

 

                      Ars  poetica

                  numai sculptorul

                  taie mărul în patru felii

                  și scoate din el

                  floarea de măr

 

 

Dictonul

 

azi-noapte a venit la mine pascal

și m-a rugat să-i șterg propoziția

aceea nenorocită cu trestia gânditoare

fiindcă s-a cam grăbit când a lăsat-o pe hârtie

scrie în locul ei – mi-a mai spus –

că trestiile despre care vorbeam

erau foarte rare

că vântul făcea mai multe zile

de la una la alta

de la una la alta

 

 

 

 

Pastelul de fum

 

o privire fugară printr-o fereastră ce dă

spre vântul curat

 

acolo

scrum de țigară pe un mormânt de copil

și în tot aerul urme de plâns

cum rămâne gustul de lapte ars

o vreme  pe limbă

 

stolul de ciori plutind peste cartier

pare o epigramă cioplită în piatră

 

panica unor dulapuri

uitate mult timp deschise

 

o nouă privire fugară prin fereastra

ce dă spre vântul curat

 

și pe pereți

umbra unor

cristaluri tresărind speriate

 

prin plopul din zare

suie un geamăt de lift

Deschidere I

 

Într-o zi pe balcon mă va aștepta acea doamnă cu capul sticlos

vom arde scrisorile expediate de ființe prea grave

ne vom aminti de când desenam avioane în fugă pe un hipodrom

răsuflarea celui venit să ne vadă va foșni ca un câmp de tutun

 

de la un timp fruntea mea cu luciu de piatră

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Deschidere II

 

un om aprinde chibritul în luna septembrie

la marginea unei coli de indigo

 

anul acesta e absent ca un ochi într-o spărtură de nor

 

vine o viață în care bărbatul întins pe un pat alb

citește ziarul

femeia întinsă pe un pat alb clatină rândunele în munți

 

veniți în seara aceasta la marginea orașului

să construim o mie de scări

plângă pe ele doar floarea de urzică

poezia seamănă cu limba unui om îngropat în zăpezi

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Descrierea unei zile de iarnă

 

culorile atârnă undeva sub pământ

legate la ochi

cineva coboară să le smulgă unghiile

altcineva coboară să le ardă cu fierul înroșit

de-aceea se aud scârțâind treptele

de-aceea e liniște

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Batista cu vocale a cântăreței de cameră Rosa Silber

                                                           după Paul Klee

 

Inginerul Frigului joacă șah la mansardă pe o tablă de lut roșu

stele deasupra norilor prin cristalul ferestrei mișcând,

dintr-un vârf de stilet cum cade Magistrala Vorbire

pe tăblițe de ceară.

 

În odăi au adus obiecte acoperite în piele de tisă

dansatoarea la mijloc, cei doi bătrâni

desenează cu unghia

                        zborul unei femei

                                   printre vocale.

 

Pe acoperiș ard așchii de frig. Mâinile

celor din stradă

                        - prin lunetă privite –

balcoane pe ziduri

peste care crește iedera.

O femeie și-a uitat peruca pe mal. Acum

 

apa își lustruiește monedele

de carnea ei arămie. Nu-i voie

să miști un deget, ar putea

                                   umbra lui

să pună atâtea vocale în mișcare.

Doar copiii împleticindu-se cad. Vin pe cai

de departe – aduc bunicilor lemn pentru

acele foarte lungi sănii. Vor coborî muntele

pe oglinzi,

                        ce frumos!

                                               N-au călătorit așa

de foarte mulți ani,

 

un spadasin cu barbă îi cheamă

să iasă în câmp – vor duela

numai de ierburi văzuți.

                                   râsul învingătorilor

acoperă

cu o zdrențuită hlamidă

                                   în roșu

trupurile celor învinși.

 

Bărbatul înecatei dansează pe dale.

Două funii de in

înnodate

mâinile ei au lăsat

                                   amintire

pe umerii lui.

 

În chilia lor bătrânii trag linii

pe urechea motanului; fac socoteala

unor bucurii

numai visate.

 

Ce  frig la mansardă!

Inimi de cocoși în pereți

liniștea scobește.

Imperturbabil

Meșterul Frigului joacă șah 

                                   cu stelele

pe o tablă de lut ars.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Fetița și cercul

            În memoria poetului Alexandru Mușina, mare și statornic vilegiaturist de Olănești

 

vocea fetiței cu cercul se ondula odată cu strada

și noi vedeam clar că în cercul ei era pitit soarele

și noi vedeam și mai clar că în cercul ei se cuibărea luna

 

într-o carte

                        la o masă

                                               sub o umbrelă

numai cuvinte

de simpatie

pentru fetița cu cercul

o vioară de sticlă

suna

și luna-strălucea

și strângeri de mâini

trageri cu ochiul

zâmbete șugubețe

 

de-acum strada era un surâs care se usca

în jurul fetei cu cercul

 

                        atunci când plouă zile multe

                                   la olănești olanele cârtesc

                                                că olănescu ar avea-ntr-un

munte

                                                                       două pisici cu pui care grăiesc

 

strada se curmă brusc

cum ar ajunge pisica

la capătul unei scări

 

acolo

se auzea numai râsul craniului

și loviturile halbelor

și cum cad păsările de salcâm pe alei

 

    

 

     

 

   

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

                                                           *

                                               *                      *

 

ieșind de sub pod

pisica neagră taie

ziua în două

                                                           *

                                               *                      *

 

foșnește plopul

sau un bătrân vorbește

singur pe stradă?

 

                                                           *

                                               *                      *

 

în aer tot mai

puțini țânțarii

ne-a  slăbit vederea

 

                                                           *

                                               *                      *

 

 

 

ceasuri de seară

zburând rândunica

atinge pământul

 

                                                          

 

                                                           *                     

                                               *                      *

 

pare un nor dar

e o bătrână ducând

un snop de vreascuri

 

                                                           *

                                               *                      *

 

noiembrie e

o groapă din care

ni se văd oasele

 

                                                           *

                                               *                      *

 

privind prin  geamuri

pasărea moartă văd și

crizantemele

 

                                                           *

                                               *                      *

 

de unde cercuri

pe apă? hai să număr

din nou stelele

 

                                                           *

                                               *                      *

 

un ziar purtat

de vânt – după el corbii-și

răsucesc zborul

 

                                                           *

                                               *                      *

 

privighetoarea

cântă pe – un ram. de stau s-o

ascult ea zboară

 

                                                           *

                                               *                      *

 

 

mai păziți macii

ca ieri: s-a lungit umbra

sperietorii