Un tânăr din Telcișor, urmărit internațional, depistat de polițiștii bistriţeni. Autoritățile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare pe numele lui

Un tânăr de 19 ani, cercetat pentru comiterea a două infracțiuni de furt, comise în grup infracțional organizat, cu circumstanțe agravante, pe numele căruia autorităţile din Germania au emis un mandat european de arestare, a fost depistat de polițiștii din Bistrița-Năsăud.
Ieri, 30 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei ai Postului de Poliție Telciu l-au depistat pe un tânăr de 19 ani, din Telcișor care era urmărit internațional.

Pe numele celui în cauză, autoritățile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare, fiind cercetat pentru comiterea a două infracțiuni de furt, comise în grup infracțional organizat, cu circumstanțe agravante.
Pentru depistarea bărbatului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a emis împotriva acestuia ordonanță de reținere pentru 24 ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Curții de Apel Cluj, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5