Un romancier care poate trece ignorat

Până să citesc “Să iubeşti un înger”, editura Tritonic, 2010, n-am auzit în lumea literară de Claudiu Simion. Nu ştiu dacă a publicat prin reviste, dar e fără putinţă de tăgadă că debutul său, cu acest roman, este unul puternic. Simion, născut în 1964, care trăieşte în Danemarca şi face parte din conducerea unei mari companii de transport maritim, a locuit 5 ani în China şi are o serie de date care-l evidenţiază în masa literaţilor români. Hai să încerc să le enumăr:

- ştie să vadă global, nu crede că România este buricul pământului, buric inundat ritmic de viituri de genialitate;

- n-are complexul castrator al bibliotecii, şi purcede în poveste cu elanul descoperitorilor de teritorii neexplorate ;

- ştie să povestească, nu vinde pielea ursului din pădure, trişând în spatele unor artificii narative;

- nu se teme de sentimentalism, de depănarea firească a unor poveşti de dragoste- şi nu cade în desuetudine şi ridicol;

- are răbdare să stea pe scaun scriind- dezvoltă intrigăraia naraţiunii molcom, fără grabă şi poticniri;

- nu este deloc plictisitor.

Thriller, SF ori ce-o fi (cu lumi paralele şi călătorii între ele, cu eterna luptă dintre bine şi rău), îmi este peste mână să-l încadrez într-o categorie fără teama de-a greşi, “Să iubeşti un înger” conţine în cele peste 400 de pagini ale sale cam tot ce trebuie unei cărţi de succes, de la transpunerea literară a unor teorii ştiinţifice la scene emoţionante de amor şi răsturnări spectaculoase de situaţii. Iar proporţiile sunt atent drămuite- nici piper în exces, nici sare în minus, nici prea ars, pe veselă de calitate- maitre bucătar te salut!

Nu mi-am pierdut deloc timpul citind “Să iubeşti un înger”. Fira-aş să fiu, era să uit: Îngerii au aici şi sex; şi nu ca să stea degeaba. Claudiu Simion a reuşit să mă “fure” într-un mod agreabil cu talentul său. Şi aştept să mă las cât mai des “furat” aşa. Merge de-o continuare.

Chiar nu sunt critici literari în România care să observe talentul omului?