Tinerii germani descoperă România la ea acasă

• Vicepreşedintele Pugna: “Sunt convins că a fost o experienţă deosebită”

Un grup de elevi germani din districtul Kyffhauser, landul Turingia, coordonat de Mathias Kopka, a fost primit luni, la Palatul Administrativ, de vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Alexandru Pugna. Adolescenţii s-au arătat încântaţi de ceea ce au văzut în România şi în judeţul nostru, dar au avut şi câteva remarci care au vizat trecerea României la moneda euro sau de modul de stimulare a tinerilor defavorizaţi, după ce au observat că “este încă multă sărăcie”.
Schimbul de experienţă dintre cele două judeţe a debutat în 2005, iar un an mai târziu a fost parafat Acordul de Cooperare între cele două regiuni. În fiecare an, din 2008 încoace, au avut loc schimburi de experienţă între elevi din judeţul nostru şi districtul german, beneficiind de deplasări copii din centre de plasament, olimpici, copii propuşi de Forumul Democrat German etc. În iulie, un număr de 16 elevi şi trei cadre didactice au participat la Tabăra Internaţională de Tineret din Allmenhausen. Acum a venit rândul ca
17 elevi germani şi un profesor coordonator să ajungă la Bistriţa.
***
“Sunt convins că pentru voi a fost o experienţă deosebită şi cred că a fost şi una frumoasă. Aţi cunoscut mai bine România la ea acasă şi, mai ales, aţi cunoscut mai bine oamenii din România aici, la ei acasă. (…)Ne dorim să ducem mai departe acest schimb de experienţă, prin care se creează punţi de legătură între tinerii din cele două ţări. Este o posibilitate extraordinară de a ne cunoaşte cultura, tradiţiile şi tot ceea ce este legat de sufletul fiecărui neam în parte”, le-a spus Alexandru Pugna tinerilor germani.
De cealaltă parte, coordonatorul grupului german, Mathias Kopka, aflat pentru a cincea oară în România, a ţinut să puncteze ospitalitatea bistriţenilor, dar şi deschiderea lor, fapt care a dus la închegarea a numeroase relaţii de prietenie. Acesta a adăugat că proiectul a fost susţinut financiar de autorităţile locale, de Biserica Evanghelică a landului Turingia, dar şi din fondurile Uniunii Europene.
***
Vizita grupului german la Bistriţa a fost coordonată de Sever Şuteu, directorul Palatului Copiilor Bistriţa. Acesta le-a pregătit un program variat, astfel că tinerii au văzut principalele obiective din judeţul nostru, dar au vizitat şi Sibiul, Sighişoara, au trecut Transfăgărăşanul. Adolescenţii au putut vedea, pentru o zi, cum e “vara la ţară”, la Manic, unde au fost primiţi cu pâine şi sare, au putut îmbrăca straiele populare şi au degustat mâncarea tradiţională.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5