Suspectul crimei de la Perişor a fost reţinut
Un bărbat de 49 ani din Perişor, comuna Zagra, a fost reţinut pentru 24 ore de către poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale, fiind suspectat că acum patru luni l-a omorât pe un consătean. Ioan M. urma să fi prezentat ieri Tribunalului Bistriţa-Năsăud, cu propunere de arestare preventivă, anunţă purtătorul de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud, subinspectorul Antonela Gorgan. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă pedeapa cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, conform Codului Penal.
În 20 ianuarie, poliţiştii din Zagra au fost sesizați că pe raza satului Perişor, pe camp, a fost găsit decedat Teodor V. de 22 ani, din localitate. În urma efectuării necropsiei cadavrului, s-a stabilit că moartea a fost violentă şi s-a datorat secţionării cordului cu un corp tăietor-înţepător.
În cadrul cercetărilor efectuate de către procurorul criminalist împreună cu lucrătorii Serviciului de Investigații Criminale s-a stabilit că, în ziua precedentă crimei, între orele 20,30-22,00, cei doi au consumat băuturi alcoolice la domiciliul suspectului până ce s-au îmbătat. În urma unui conflict spontan, există indicii că i-a aplicat o lovitură de cuţit în zona cordului, provocând decesul tânărului.
Citiţi şi:
- Bărbat găsit mort la Perişor
- Suspectul crimei de la Aluniş a primit mandat de arestare preventivă pentru 10 zile
- Bărbat din Perişor, condamnat pentru omor calificat, încarcerat
- Trei bărbați din Agrieş şi Perişor, arestaţi preventiv în dosarul de braconaj
- Bărbat din Perişor, condamnat la închisoare, pentru conducere fără permis! Un bărbat din Budacu de Jos, încarcerat pentru furt de arbori
Adaugă comentariu nou