Start sesiunilor de instruire pentru personalul de recensământ!

Prefectul județului Bistrița-Năsăud, doamna Mica Oprea, în calitate de președinte al Comisiei județene pentru recensământul populației și locuințelor din România, împreună cu reprezentanții Direcției Regionale de Statistică Bistrița-Năsăud, au participat miercuri, 2 martie 2022, la prima ședință de instruire a personalului de recensământ, respectiv a recenzorilor pentru autorecenzarea asistată (ARA).
La începutul ședinței, prefectul județului a insistat pe necesitatea acurateții colectării datelor, precizând că activitatea implică o importanță deosebită la nivel local, național, dar și european. Prin urmare, a rugat recenzorii să trateze cu seriozitate și profesionalism toate etapele care urmează a fi derulate.
Ulterior, Mircea Chira, directorul executiv al Direcției Regionale de Statistică Bistrița-Năsăud, alături de ceilalți instructori din cadrul instituției, au detaliat punctele stabilite pe agenda sesiunii de instruire: probleme generale, cadrul organizatoric al autorecenzării asistate, configurarea tabletelor, prezentarea ghidului ARA, exemplu pentru completarea chestionarului electronic în aplicația de pe tabletă etc.
În cadrul ședinței s-a pus un accent deosebit pe încurajarea autorecenzării în rândul populației și autorecenzării asistate, dar și pe respectarea confidențialității datelor și informațiilor cu caracter personal.
La final, celor prezenți li s-a aplicat un test individual de completare a chestionarului electronic, în vederea evaluării și selecției recenzorilor. În județul Bistrița-Năsăud, sesiunile de instruire se derulează în intervalul 2-10 martie, fiind organizate zonal, după cum urmează:
→ 2 martie, ora 09.30, Instituția Prefectului - județul Bistrița-Năsăud: Tiha Bârgăului, Bistrița-Bârgăului, Prundu Bârgăului, Josenii Bârgăului, Dumitra, Livezile, Galații Bistriței, Teaca, Milaș;
→ 3 martie, ora 09.30, Primăria Bistrița: Bistrița;
→ 4 martie, ora 10.00, sediul GAL „Ținutul Haiducilor” Beclean – Figa: Beclean, Târlișua, Spermezeu, Ciceu-Giurgești, Ciceu Mihăiești, Negrilești, Căianu Mic, Uriu, Petru Rareș, Braniștea, Nușeni, Chiochiș, Șieu Odorhei, Matei, Șintereag;
→ 7 martie, ora 09.30, Instituția Prefectului - județul Bistrița-Năsăud: Lechința, Șieu Măgheruș, Budești, Sânmihaiu de Câmpie, Miceștii de Câmpie, Silivașu de Câmpie, Urmeniș, Mărișelu, Șieu, Șieuț, Monor, Budacu de Jos, Cetate, Dumitrița;
→ 9 martie, ora 10.00, sediul GAL „Țara Năsăudului” Feldru: Feldru, Rebra, Parva, Năsăud, Rebrișoara, Coșbuc, Telciu, Romuli, Zagra, Nimigea, Runcu Salvei, Salva, Chiuza;
→ 10 martie, ora 10.00, sediul GAL „Țara Năsăudului” Feldru: Sângeorz-Băi, Maieru, Rodna, Șanț, Ilva Mică, Lunca Ilvei, Ilva Mare, Leșu, Poiana Ilvei, Măgura Ilvei.
Reamintim faptul că, recensământul populației se desfășoară pe parcursul a șase luni, în intervalul februarie-august 2022, în mai multe etape. Detalii și informații la zi despre întreaga activitate pot fi consultate pe site-ul www.recensamantromania.ro.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5