Sfântul Ioan Gură de Aur face liniştire după cutremur

Zona de vest a Turciei de azi, ca şi Anatolia sunt adesea zguduite de nişcări violente ale scoarţei terestre, aici aflându-se locul de întâlnire a unor mari plăci tectonice. Constantinopolul, capitală a Imperiului Bizantin, a fost deseori afectat de puternice mişcări telurice. Oamenii înspăimântaţi şi creştinii din toate vremurile şi-au pus adeseori întrebări pentru ce se întâmplă asemenea catastrofe ce cauzează suferinţe şi nelinişti majore? Vrea Dumnezeu cel ce e Atotbun să ne prăpdească? Dar oare nu ne întrebăm şi azi?
Sfântul bărbat al Răsăritului, Sf. Ioan, trăitor ăn secolul al IV după HRISTOS, a socotit, ca şi Sf. Vasile cel Mare, că feluritele nenorociri care ne afectează adesea sunt „pentru înţelepţirea noastră”.. Aşa şi este. După dezastruosul tsunami din 2004, lumea s-a învăţat minte şi a implementat un sistem sofisticat de avertizare. După atacul terorist de la World Trade Center din 2000, s-au luat măsuri de pază drastice, care nu au permis repetarea. Cu folos, nu? După catastrofa de la Fukusima, când au fost avariate trei reactoare nucleare, multe s-au mai învăţat. Şi mai este -credem- o explicaţie. Toate aceste nenorociri fac parte din ceea ce numim „lumea căzută în păcat”. După ce protopărinţii au călcat ştiuta interdicţie, toate sunt neliniştite: vulcanii, cutremure, erupţii solare, explozii stelare (supernove), boli şi suferinţe.
Iată ce-i învăţa Sf. Ioan Gură de Aur pe locuitorii marii cetăţi a Antiohiei după un serios cutremur:
„Mari sunt foloasele acestui cutremur. Iată cum Dumnezeu, iubitorul de oameni, zguduie oraşul spre a înţelepţi şi întări sufletele locuitorilor oraşului....cum dă la iveală şubrezenia cetăţii, dar întăreşte cugetele oamenilor.. El ne clatină acum, pentru puţină vreme, două zile, dar ne întăreşte pentru veşnicie. Mama, atunci când vrea să-şi liniştească pruncul care plânge des, mişcă mai puternic leagănul nu ca să-i facă rău, ci doar ca speriindu-l un pic, să-l înveţe să fie liniştit. În acelaşi fel, Domnul nostru, care ţine-n mâna Lui întreg Universul, îl zguduie din când în când, nu spre a-l distruge, ci spre a aduce la calea cea dreaptă pe oamenii care vieţuiesc în fărădelegi. Cuvine-se aşadar să ne ruşinăm de încetineala cu care venim să-i mulţumim lui Dumnezeu când ne face de atâtea ori bine şi de graba cu care cârtim atunci când tot El ne ia din cele care sunt de fapt tot ale Lui.”