Scrisoare de mulţumire pentru jandarmul Mircea Vădan

Bistriţeanul căruia i-a fost recuperată borseta cu acte şi cu bani a transmis o scrisoare de mulţumire către Inspectoratul Judeţean de Jandarmi. „Ţin să mulţumesc domnului jandarm Vădan Mircea pentru prezenţa de spirit de care a dat dovadă la recuperarea borsetei care mi-a fost furată de un tânăr în data de 7 decembrie, deşi era în timpul liber. Mii de mulţumiri pentru că aveţi astfel de angajaţi”, a scris păgubitul.

         Duminica trecută, cpt. Mircea Vădan, în timp ce se afla la plimbare împreună cu fiica sa de 8 ani, pe strada Înfrăţirii din municipiul Bistriţa, a auzit strigăte şi a zărit un băiat care fugea cu o borsetă în mână. „În urma minorului, se afla un bătrân care alerga strigând că i-a smuls borseta şi a fugit. Jandarmul şi-a lăsat fetiţa în grija unui trecător şi l-a urmărit pe tânăr, alergând după el până la Autogară, unde a fost prins cu ajutorul oamenilor din zonă”, se arată în comunicatul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud.

La faţa locului a ajuns şi Poliţia, iar cel în cauză a fost predat de către jandarm echipajului de poliţie care a continuat cercetările, conform prevederilor legale în vigoare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5