Salarii majorate cu 75% pentru bugetarii implicaţi în proiecte finanţate de UE
-
View the full image
mediafax.ro
Funcţionarii publici din cadrul primăriilor, instituţiilor publice deconcentrate şi Consiliului Judeţean, care implementează proiecte cu finanţare europeană nerambursabilă au toate şansele să primească în acest final de an lefuri majorate cu 75%. Propunerea este cât se poate de oficială şi vine din partea Ministerului Muncii - care va depune spre adoptare un proiect de ordonanţă de urgenţă în acest sens.
Majorarea se va aplica la salariul de bază lunar, proporţional cu timpul efectiv alocat realizării activităţilor din proiecte şi se va acorda de la data semnării contractului de finanţare de către instituţia beneficiară şi autoritatea finanţatoare. Bonusul salarial poate fi plătit membrilor echipelor de proiect numai pe perioada de implementare a proiectului.
Pe de altă parte, pentru a evita ,,inflaţia” de specialişti în proiecte, iniţiatorul proiectului de ordonanţă de urgenţă a plafonat numărul funcţionarilor care pot fi nominalizaţi în echipele de proiect: 5 persoane pentru un proiect; 8 persoane pentru două proiecte; 10 persoane pentru trei proiecte; 12 persoane pentru patru proiecte; 30 de persoane pentru cinci-zece proiecte; 40 de persoane pentru 11-19 proiecte; 50 de persoane pentru mai mult de 20 de proiecte.
Citiţi şi:
- Consiliul Judeţean alocă peste jumătate de milion de lei pentru finanţări nerambursabile
- Loturi pentru cabane la Băile Figa
- ELEVI BULGARI – VOLUNTARI PENTRU O ZI- ÎN ATELIERUL DE ICOANE AL ASOCIAŢIEI ÎNVIEREA DIN SUSENII BÂRGĂULUI
- Valoarea fondurilor solicitate pentru infrastructura de sănătate, de 2 ori mai mare faţă de alocarea financiară
- Mircea Chira: Peste 75% din populaţia estimată a judeţului a fost recenzată. Bistriţa-Năsăud, locul patru la nivel naţional
Adaugă comentariu nou