Religie
Textul evangheliei:În vremea aceea Iisus învăţa într-una din sinagogi sâmbăta. Şi iată, era acolo o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, încât nu putea să se... |
Asociaţia Filantropia Ortodoxă, Filiala Bistriţa-Năsăud, în colaborare cu Primăria Târlişua şi Protopopiatul Beclean va inaugura cel de-al treilea centru rezidenţial pentru persoanele cu nevoi... |
Universitatea „Babeş-Bolyai” Facultatea de Istorie şi Filozofie, Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Cluj-Gherla, Ordinul „Sfântul Vasile cel Mare”, Protopopiatul Român Unit cu Roma... |
În prima Duminică din Postul Nașterii Domnului, în prezența credincioșilor din biserica Parohiei Șieu-Măgheruș, după citirea Pastoralei Sfântului Sinod, s-a făcut un bilanț al lucrărilor din toamna... |
Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord se află, în aceste zile, în Danemarca, unde cercetează comunitățile și parohiile de români din peninsula Iutlanda. Vizita misionară a... |
Patru sunt sărbătorile mai importante închinate Maicii Domnului:Nașterea Maicii Domnului în data de 8 septembrie,21 Noiembrie-Intrarea în Biserică a Maicii Domnului,25 Martie –Buna Vestire și 15... |
Parohia Ortodoxă „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea bistriţeană Ciceu Giurgeşti, Protopopiatul Beclean, organizează în sâmbetele din perioada Postului Nașterii Domnului întâlniri... |
Cel mai vechi și cel mai bun predicator este ,,Moartea”
Tolstoi, un scriitor rus, s-a întrebat: Cât pământ îi trebuie unui om?
|
În fiecare om există o nevoie înnăscută de a fi iubit, în special de către cineva în mod individual. „Înnăscută este şi nevoia de a iubi pe cineva, de a-ţi conduce energia afectivă şi sexuală spre o... |
Sămânța cuvântului divin a răsunat din nou în limba română în Cetatea Vaticanului, relatează ecommunio. ro. Asociaţia "Inocenţiu Micu Klein" a credincioşilor greco-catolici români din Italia a... |
1) Cum să postim cu folos?
2) Câteva reguli simple
3) Importanța postului în familie
CUM SĂ POSTIM? |
Sub patronajul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, a Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului şi a Protopopiatului Ortodox Român Beclean a avut loc, în oraşul de pe Someş,... |
În Duminica a 25-a după Pogorârea Sfântului Duh, preoții care fac parte din Cercul Misionar-Pastoral Ilva Mică, s-au reunit în localitatea Poiana Ilvei.
Soborul format din 12 preoți, în frunte cu... |
Cinstirea Sfinţilor Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra şi Vasile din Telciu, este o sărbătoare importantă care adună mulți pelerini... |
Sâmbătă, 12 noiembrie 2016, când Biserica Ortodoxă Română îi pomeneşte pe Sfinţii Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni, Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, a oficiat... |
Sărbătoarea Sfinţilor Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni
,,Bucură-te sfinte Atanasie,martirul cel neînfricat și apărător al dreptei credințe”(Acatist)
|
Astăzi, când se face pomenirea Sfântului Ierarh Nectarie, credincioşii Parohiei Cormaia au fost în sărbătoare cu prilejul sărbătoririi ocrotitorului lor spiritual. |
Două citadele ale românismului! Una în nordul Transilvaniei. Cealaltă în sudul Transilvaniei. Două citadele, care şi-au înscris numele în gloria românească prin Sfânta Unire de la 1700! Unire... |
Oratoriul Parohiei Greco-Catolice „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Beclean va fi gazda Conferinței și Adunării Generale a Coaliției împotriva Abuzului de Substanțe și a Adicțiilor din Romania –... |
Cea mai veche biserică românească din Beclean este Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, menţionată în şematismele Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla ca „Parohie veche, trecută la... |
Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi "Sfinţii Martiri Năsăudeni" cu sprijinul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud organizează în perioada 1 – 4 decembrie, la Centrul misionar de tineret "Ioan... |
Întors din România, unde a participat la slujba de înmormântare a vrednicului de pomenire Arhiepiscop Iustinian Chira al Maramureșului, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Avram Iancu este una dintre cele mai luminoase figuri ale...
Comentarii
Un nou pol politic de dreapta - PMP și Forța Dreptei - la alegerile prezidențiale
Iuliu -
Joi, 16:54
Nu-i nici o mirare . PNL nu mai există ca formatiune de dreapta, fiind in barca PSD. Nicolae Ciucă...
Fiadul în sărbătoare! Fii și nepoți ai satului au revenit acasă!
Mititean cel Mare -
Joi, 14:34
Mulțumim pentru sesizări. Mititean învață, chiar dacă-i bătrân!
Fiadul în sărbătoare! Fii și nepoți ai satului au revenit acasă!
cititor -
Joi, 10:57
Domnule președinte năsăudean al LSR, atenței la acorduri: „cu sprijinul primarului Sever Mureșan și...
Întru mulți și fericiți ani, părinte Vasile Beni, preot paroh la Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" Bistrița!
prof.Vasile Găurean -
Joi, 10:53
Mulți și Fericiți Ani, vrednice Părinte!
Cornel Cotuțiu: Memento
La circ - pe bicicletă… -
Joi, 08:38
La circ - pe bicicletă - vedeam cândva un urs
Ce conducea regește — fiind atent la parcurs.
La...
Aniversări
Aniversarea zilei de naștere, părinte Vasile Beni, preot paroh la Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" Bistrița (Coroana) și colaborator al ziarului,...
La popas aniversar, îi adresăm domnului Florin Olteam, primarul ales al comunei Teaca, urări de bine, însoțite de sănătate, putere de muncă,...
În zi de naștere, transmitem calde urări aniversare însoțite de multă sănătate, bucurii şi împliniri profesionale, interpretei de folclor CRISTINA-...