Religie

Textul evangheliei:În vremea aceea unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce la el. Iisus a intrat în casa fariseului şi a şezut la masă. Şi iată o femeie din oraş, care era păcătoasă, aflând că...
În așteptarea Învierii Domnului, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituție subordonată Consiliului Judeţean Cluj, împreună cu Orchestra Profesionistă „...
După „Marșul pentru viață”, eveniment la care au luat parte peste 110.000 de persoane, PS Macarie, Episcopul românilor din Europa de Nord, a dat o mărturie trăită personal despre acest flagel. Mai...
11 ani de la reînființarea Mitropoliei Clujului au fost sărbătoriți sâmbătă, 25 martie 2017, de Praznicul Bunei Vestiri, la Catedrala Mitropolitană. Mii de clujeni au participat cu acest prilej la...
Persoanele îngrijite la Centrul de vârstnici „Sfinții Ioachim și Ana” din localitatea bistrițeană Cușma, au fost vizitate de Mitropolitul Clujului. Scopul imediat al prezenței ierarhului a fost...
Literatura de specialitate, literatura medicală a dovedit faptul incontestabil că: omul este viu din momentul concepției, adică din secunda în care prima celulă a trupului uman se formează, acea...
Peste 100 de tineri au participat la conferința cu tema „Viața mea…încotro?”, ce a avut loc în sala media a Centrului pentru Tineret „Ioan Bunea” din orașul Sîngeorz-Băi. În deschidere, au fost...
Şi anul acesta în oraşul-staţiune Sîngeorz-Băi va fi organizat MARŞUL PENTRU VIAŢĂ, eveniment organizat în mai toate oraşele din ţară. Evenimentul va avea loc în ziua sărbătorii Bunei...
Odată cu prima zi de primăvară, parcă pentru a aduce mai multă lumină şi bucurie duhovnicească în rândul credincioşilor, Victor Vărărean a fost numit preot într-o parohie istorică, străveche, Pinticu...
Părintele Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord, în Duminica Sfintei Cruci, 19 martie 2017, în biserica parohiei românești din Oslo, a împărtășit cu mult dor păstoriților săi Rugăciunea Sfintei...
Sâmbătă 18 martie, de la ora 17.30, în Biserica Greco-Catolică din Rodna s-a derulat un eveniment deosebit, a fost o seară de rugăciune şi adoraţie euharistică, cu oaspeţi de la Cluj, Grupul de...
Încă de la începutul acestei meditații trebuie spus că Sfânta Cruce este Altarul de jertfă al Mântuitorului care a fost sfințit cu însuși Sfânt Sângele Său.Iar Crucea în ortodoxie nu este văzută...
“Mănăstirea este tinda raiului, casa lui Dumnezeu, poarta cerului, locul împlinirilor, cerul de pe pământ şi locul în care se arată iubirea lui Dumnezeu.” Părintele Teofil Părăian
În fiecare zi de marți orele 17 la biserica Protopopiatului ”Coroana” are loc o întâlnire duhovnicească cu credincioșii care-s dornici să-și umple potirul sufletului cu învățături și sfaturi care să...
Vineri, 17 martie orele 15, credincioșii din Bistrița-Bârgăului se vor bucura duhovnicește de prezența Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei la biserica cu hramul ”Sf. Nicolae”, preot...
Avem bucuria sa va invitam luni, 13 martie, de la ora 16:00 la Taina Sfantului Maslu savarsita in Paraclisul Sfintii Zaharia si Elisabeta al caminului de batrani din Maieru de catre...
Vindecarea slăbănogului din Capernaum,Marcu 2,1-12, Sf.Grigore Palama Credinţa nu cedează niciodată, ci perseverează. Credinţa nu cunoaşte bariere sau obstacole.
Puţină lume ştie că judeţul nostru a dat Moldovei unul dintre cei mai vrednici mitropoliţi, Iacob Stamati, cel care a ridicat sediul Mitropoliei, acolo unde se află şi Biserica Mitropolitană cu...
Bucurie mare pentru comunitatea din Blăjenii de Jos, în ceas de primăvară. Pentru prima dată în istoria parohiei ortodoxe, duminică, după Sfânta Liturghie, credincioşii au primit mărţişoare din...
Parohia Ortodoxă Căianu-Mic din protopopiatul Beclean, în parteneriat cu Parohia Ortodoxă Căianu-Mare şi cu Liceul Tehnologic „ICR” din Căianu-Mic, a iniţiat şi demarat un proiect intitulat „Icoană...
Sâmbătă, în Parohia Ortodoxă Ciceu-Giurgești, Prot­opopiatul Beclean, a debutat ediția a do­ua a "atelierului de pictură". La prima întâlnire din cadrul celei de-a doua edi­ții a atelierului au...
,,Învățătura de credință a celor șapte sinoade ecumenice și din primul mileniu creștin. Iar în primul mileniu creștin a existat Sf.Cruce,a existat Maica Domnului,au fost Sfinții și icoanele.Celelalte...

Pagini

Subscribe to Religie
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5