„Rara avis” ?

Am preferat expresia sub aspect interogativ, în ideea că, totuşi, adevărul conţinut în sintagma latină e mai bogat, mai amplu, lăsând posibilitatea unor conotaţii.
Rar mi-a fost dat să particip la o intrare într-o bibliotecă nouă precum evenimentul recent din viaţa Bibliotecii Judeţene Bistriţa-Năsăud „George Coşbuc”. Şi am trăit o stare de emoţie şi drag. Pentru instituţie şi conducătorul ei Ioan Pintea. Pentru prezenţa atâtor înalte feţe bisericeşti şi mirene, de pe un cuprins românesc generos, de la Chişinău şi Constanţa, până la Baia Mare şi Satu Mare.
A sporit admiraţia mea pentru acest om, în numele căruia se întrepătrund cel al truditorului pământului şi cel al răzvrătitului întru dreptate: Ioan Pintea.
Cu riscul de a deveni encomiastic, vreau să mărturisesc că n-am mai cunoscut (dintre cei apropiaţi mie) un conducător de instituţie cu o atâta abnegaţie managerială, atâta zel, pasiune, efort persuasiv, imaginaţie administrativă, ca la Ion (cum îi zic eu) – cândva, pruncul modelat la cenaclul „Saeculum”, apoi tânărul întărit cu studiile sale teologice şi maturizat în săvârşirea liturgică din parohie.
Nu găsesc, în momentul de faţă, prin el, o mai bună ilustrare a zicerii româneşti (citată rar – „rara avis”): „Omul potrivit la locul potrivit.”
Se tot vorbeşte – mai ales în mass-media - de un fel de criză a omului-model în societatea românească. Ei bine, consider că Ioan Pintea poate fi un asemenea reper, civic şi moral.
De-a lungul anilor mi s-a conturat imaginea unui trinom uman: persoană-personaj-personalitate. Aşezarea celor trei substantive nu vrea să fie o sugestie pentru vreun top valoric.
„Persoană”: e ipostaza intrinsecă a oricărui venit pe lume şi sortit inevitabilei morţi pământene; vrem, nu vrem, toţi suntem „o persoană”: monah, bestie, balerină sau mecena, e acelaşi lucru.
Găsesc că vocabula „personaj” (în lumea laică, nu cea a artei) desemnează o persoană atipică, ieşită din comunul cotidian, prin mentalitate, comportament civic, moral, o reflexie a unei categorii psiho-sociale ce se manifestă, diurn, altfel decât omul de rând. Din perspectivă psihanalitică e considerat „personalitate accentuată”, un fel de antecameră la al treilea element al trinomului: „personalitate”.
Personalitatea se desprinde de/din mulţime tocmai prin calităţile care o fac drept chintesenţă a unui grup, a unei categorii profesionale, sociale, politice. Ea rămâne în memoria colectivă prin echilibrul armonios între „a zice” şi „a face”, relevând diferenţa între integritate şi impostură, între consistenţă şi cabotinism.
Preot, soţ, tată, scriitor, conducător – iată ipostaze trăite, vrednicite la modul exemplar de către Ioan Pintea.
Cât despre Bibliotecă, am încredinţarea că noul ei director n-o va cantona pe fuştelul cultural de acum. Până sus (care?) treptele sunt fără sfârşit. Iar Dumnezeu l-a înzilit cu sănătate şi haruri.