Prof. univ. dr. Corneliu Crăciun a plecat dintre noi

„Că nu este moarte, Doamne, când plecăm noi la Tine, ci mutare la cele mult mai bune nouă.” (Stavros Anghelos)

Ne-a părăsit un admirabil coleg, om de cultură şi profesor foarte cunnoscut generaţiilor de studenţi bistriţeni ai anilor ’60 (de-ar fi să amintim pe prof. Sorina Costea, Doina şi Eugen Dunca, Adrian Mănarcă, Aurel Telceanu, subsemnatul). Foarte prezent mai ales în mediile culturale bihorene şi clujene, domnia sa este autorul a circa douăzeci de lucrări remarcabile de istorie şi critică literară, eseistică şi istorie a limbii literare, precum şi a peste o mie de articole. Unele dintre acestea le-am prezentat şi cititorilor cotidianului nostru, remarcând admirabila rigoare ştiinţifică, exhaustiva documentare şi ideile novatoare.

Cu deosebire a scos din noaptea uitării aspecte ale vieţii culturale ardelene din perioada ultimei jumătăţi de secol al XIX-lea şi început de secol XX, incluzând lupta societăţilor culturale ardelene pentru credinţă, limbă şi unitate naţională ori analizând în mod exemplar lirica unor poeţi prigoniţi (Radu Gyr). Exact în octombrie ale anului trcut, lansase la primăria oraşului de pe Crişul Negru „Viaţa cotidiană în Oradea interbelică”- exemplară şi fermecătoare lucrare de investigaţie, adevărată capodoperă de cercetare sociologico-literară.

Născut în jud. Braşov(loc. Rupea), îşi face studiile la Beiuş, unde va reveni curând după terminarea studiilor la Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj-Napoca. Profesor la câteva licee- Beiuş, apoi Oradea (toate purtând numele de ”IosifVulcan”)- se va stabili la Oradea după 1975 şi va preda după 2001 Limba română la Universitatea orădeană „Partium” până în octombrie ale anului curent.

Am avut onoarea de a-mi fi fost coleg de bancă în anii studenţiei şi în domnia sa am avut un model de hărnicie intelectuală şi admirabilă seriozitate, marcant într-un grup ce număra pe Schenker Arthur, Crişovan Lecca, Ceama Ioan, subsemnatul. În ianuarie ale anului curent, generos, îmi prefaţase una din lucrările proprii de cercetare literară, deşi se lupta cu o afecţiune necruţătoare.

Glasul lui de tânăr neschimbat îmi răsună încă în minte, aşa cum l-am auzit ultima dată telefonic, părând a desfiinţa viforele acestei lumi şi depărtarea. Şi nu mi-a venit să cred aflând vestea. Voi păstra cu scumpătate amintirea unui om deosebit, adevărat om între oameni, excepţional tată şi soţ, om al culturii nord-transilvane cu deosebire.

Între cei cunoscuţi şi pomeniţi în rugăciunile mele voi aşeza de acum şi numele său, rugând pe Dumnezeu să-i dăruiască iertare şi odihnă în Împărăţia Sa cea fără de moarte şi suspin, unde cândva ne vom întâlni cu toţii, spre a nu mai fi despărţiţi niciodată.

Pe gânduri şi afectuos...

prof.Vasile Găurean