Excellentia BN

Impresiile celor cinci elevi eminenți care au reprezentat Bistrița-Năsăud la Olimpiada națională de fizică

A mai trecut un un și iată-ne iarăși calificați la Olimpiada națională de fizică, ediția LIX de la Brașov. Lotul județului a fost constituit de 5 elevi eminenți de la școlile din județul nostru. Ne bucurăm că am mai scris o pagină în arhiva loturilor județene calificate la olimpiada de fizică în decursul celor 59 de ediții. Ne bucurăm că am putut participa la această competiție. Elevii au fost foarte încântați de competiție, de orașul Brașov, de colegii din toată țara care au participat la această întâlnire de „studiu”. Toți au  fost niște campioni! Lotul a fost compus din elevii: Rus Gabriel clasa X-Colegiul Național „George Coșbuc”- Năsăud, Enea Victor clasa X-Colegiul Național „Andrei Mureșanu”- Bistrița, Strâmbu Bogdan clasa VIII - Școala Gimnazială „Artemiu Publiu Alexi”- Sângeorz-Băi, Lari Maria clasa VI- Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”- Năsăud și Miron David clasa VI- Colegiul Național „Liviu Rebreanu ”- Bistrița, niște elevi deosebiți.

Rus Gabriel clasa X-Colegiul Național „George Coșbuc”-Năsăud:

„În acest an pot să spun cu mândrie că am participat la două olimpiade naționale: la Olimpiada națională de matematică și la Olimpiada națională de fizică. Olimpiada de fizică a avut loc la Brașov și am fost premiat cu Diplomă de onoare. Experiența participării la olimpiadă a fost una cu adevărat folositoare, deoarece am întâlnit alți elevi pasionați de materii din domeniul real, cu adevărat dedicați studiului și științei. Participarea la olimpiadă și premiul obținut au venit ca o încununare a efortului depus de-a lungul anilor. De asemenea, acest lucru a fost posibil cu ajutorul domnilor profesori cărora vreau să le mulțumesc: doamnei profesor coordonator Haitonic Ana cu care m-am pregătit și domnului profesor însoțitor Marin Varvari care ne-a fost alături în momentele petrecute prin Brasov.”

Lari Maria clasa VI-Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”-Năsăud:

„Participarea la Olimpiada națională de fizică 2024 de la Brașov a constituit debutul meu la acest nivel de excelență. A fost o experiență deosebit de bogată și benefică pentru mine, atât din punct de vedere competițional, cât și al activităților adiacente. Interacțiunea cu elevii din celelalte județe m-a bucurat, descoperind asemănări în modul de abordare a diverselor provocări ale subiectelor de concurs. Mi s-a părut o ocazie bună pentru a mă integra în comunitatea restrânsă a micilor fizicieni ai țării. Deosebită considerație doamnei director profesor Greabu Maria, fără de care nu aș fi putut să obțin o prestație bună și un punctaj apropiat de cel maxim la proba experimentală. De asemenea, mulțumiri domnului profesor însoțitor Varvari Marin pentru suportul și grijă acordate pe durata competiției.

 

Strâmbu Bogdan clasa VIII - Școala Gimnazială „Artemiu Publiu Alexi”- Sângeorz-Băi:

„Experiența mea la Olimpiada națională de fizică a fost incredibilă. Am fost extrem de entuziasmat să particip și să îmi testez cunoștințele în acest domeniu fascinant. Am întâlnit mulți alți elevi pasionați de fizică și am avut ocazia să rezolvăm probleme complexe împreună. A fost o provocare, dar m-am simțit încântat să mă implic și să îmi demonstrez abilitățile. Am învățat multe și am avut parte de momente de satisfacție când am reușit să găsesc soluții corecte. A fost o experiență memorabilă pe care cu siguranță o voi ține minte pentru totdeauna.”

Miron David clasa VI-Colegiul Național „Liviu Rebreanu ”-Bistrița:

„Anul acesta am participat la Olimpiada națională de fizică 2024, care a avut loc la Brașov. A fost o experiență plăcută și inedită, din care am învățat multe. Participarea la olimpiade este importantă pentru că este un mod de a acumula experiența, de a-ți testa cunoștințele și de a învăța cum să îți gestionezi emoțiile. Mi-am creat și un cerc de prieteni pasionați de aceleași lucruri ca și mine. Organizatorii au fost implicați, au realizat excursii și o cină festivă foarte frumoasă. Mulțumesc profesoarei mele de fizică, Georgiana Marti,  fără de ajutorul căreia nu puteam să ajung până aici. De asemenea, îi transmit mulțumiri domnului profesor Marin Varvari pentru suport și susținere. Mă pregătesc în continuare pentru Olimpiada națională de matematică, unde sper să obțin un rezultat bun.”

Enea Victor clasa X-Colegiul Național „Andrei Mureșanu”- Bistrița:

„Participarea la Olimpiada națională de fizică din Brașov a fost o experiență esențială pentru dezvoltarea mea personală și academică. Interacțiunea cu alți elevi pasionați de științele exacte m-a inspirat și m-a motivat să continuu să explorez acest domeniu. Schimbul de idei și tehnici pentru rezolvarea problemelor complexe mi-a îmbunătățit capacitățile de gândire critică și analitică. Aș dori să îmi exprim recunoștința față de profesoara mea, doamna Ungur Gențiana, și însoțitorul nostru, domnul Varvari Marin, pentru ghidarea și sprijinul lor valoros în această călătorie. Această experiență m-a ajutat să îmi lărgesc orizonturile și să apreciez diversitatea abordărilor în înțelegerea fenomenelor fizice, întărindu-mi încrederea în propriile capacități și determinarea de a excela.”

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5