Primim la redacţie şi publicăm

Subsemnaţii Siegmann Fritz şi Aurica, cetăţeni germani, care deţinem o rezidenţă privată în Poiana Ştampei, jud. Suceava, nr. 108A, pe uliţa Tătarului, în cursul verii 2008, în luna iulie, ziua 14, am achiziţionat din Complexul Ambient Bistriţa o centrală termică pe lemne marca Junkers supra Klas Excellence S de 36 KW, pe care am montat-o şi am pus-o în funcţie pe 20 ianuarie 2009, cu specialistul furnizorului, respectiv domnul inginer Părăoan Milian. Chiar a doua zi după montare şi punere în funcţiune, centrala a creat condens de evacuare care s-a infiltrat în incinta locuinţei producând un dezagreabil climat şi disconfort. Am apelat la Ambient pentru remedierea acestei greşeli, care ne-a trimis un alt specialist, pe domnul Constantinescu Claudiu, care a intervenit la rândul său în montajul centralei, declarând că a constatat o conectare greşită de circuit a pompei de condens care ne-a creat acele scurgeri de funingine lichefiată.

Din păcate, nici intervenţia domnului Constantinescu nu a dat rezultat. În disperare de cauză, am apelat la antreprenorul general care a realizat instalaţia noastră de încălzire, domnul Burdea. Acesta l-a desemnat pe domnul Vancea Ion să verifice ipoteza unei conexiuni greşite, eronate a pompei de condens. Faptul s-a confirmat. Domnul Rînziş Ion, din Mureşenii Bârgăului, ne-a fost recomandat să repună lucrurile în ordine. Şi aceasta a şi făcut foarte repede şi simplu, conectând firele din tabloul instalaţiei la poziţiile recomandate de cartea tehnică.

Consecinţa a fost cea dorită de la începutul punerii în funcţiune a instalaţiei, adică buna ei funcţionare.

De ce am apelat la acest demers?

Pentru ca şi alţi cumpărători de asemenea produse să ştie ce se poate întâmpla când lucrurile nu încap pe mâna unor profesionişti!

Fritz Siegmann, născut 12.04.42, în Gottingen, Germania;

Telefon 0230.578240- Poiana Stampei

Tel. 09307.988577 Neubrunn- Germania

Siegmann Aurica, născută în Poiana Stampei

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5