Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Europei de Nord, la Mărișelu

Vineri seara, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Europei de Nord a săvârșit slujba Paraclisului Maicii Domnului la Biserica din Mărișelu. Alături de preotul paroh Aurelian Poptean și de credincioșii din Mărișelu și Măgurele, au fost protopopul de Bistrița - pr. Alexandru Vidican, primarul Horea Călin Petruț, Menuț Maximinian - directorul ziarului Răsunetul.
 
"Cu ajutorul Domnului, în ceas de seară am înălțat rugăciuni spre cea care s-a dovedit a fi Împărăteasa Cerului și Maica noastră alături de PS Macarie, Episcopul Europei de Nord.
Venit să aline dorul de cei dragi, ne-am bucurat și noi cei din Mărișelu și Măgurele ca făcând parte din cei dragi sufletului său și în biserica din Mărișelu de azi înainte cei ce vor întra se vor putea închina la copia icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului Alăptătoarea de la Țibleș, a cărui original se găsește în paraclisul casei părintești a Preasfințitului de la Spermezeu.
Mulțumesc Preasfințitul Sale pentru acest odor, binecredinciosului pictor bisericesc Emil Radu Constantin, familiei credincioșilor noștri Adrian și Margareta Sbârci, Călin Jelnean, membrilor Consiliului Parohial și Comitetului Parohial, preoților slujitori în frunte cu părintele protopop Alexandru Vidican, cât și tuturor credincioșilor prezenți din Parohia noastră și din alte comunități euharistice!
Acu nu ne rămâne decât să înălțăm un imn de slavă și rugăciune alături de poetul Mihai Eminescu zicând:
" Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalță-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie:
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire,
Privirea-ți adorată
Asupră-ne coboară,
O, maică prea curată,
Și pururea fecioară,
Marie!"
***
Programul liturgic din aceste zile este următorul:
Luni, 14 august, orele 19,00 - slujba Paraclisului
orele 20,00 - slujba Prohodului Adormirii Maicii Domnului
orele 21,00 - rugăciuni de dezlegare și pentru diferite trebuințe

Marți, 15 august, orele 8,30 - slujba Aghiasmei celei mici
orele 9,00 - slujba Utreniei
orele 10,00 - slujba Sfintei Liturghii
orele 11,30 - concert de pricesne închinat Maicii Domnului și susținut de elevii Scolii de Arte Bistrița

Vă așteptăm cu mare drag la biserica de la Mărișelu!
 
pr. Aurelian Poptean

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5