Preasfințitul Macarie, în duminica dinaintea Botezului Domnului, în parohia din orașul danez Sønderborg

Parohia ortodoxă românească Botezul Domnului din Sønderborg, Danemarca, şi-a serbat hramul, duminică 5 ianuarie 2014, în Ajunul Praznicului Bobotezei. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de chiriarhul Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, Preasfinţitul Părinte Macarie, împreună cu preotul paroh Leon Iacob și cu diaconul Sorin Sîplăcan. În cadrul Liturghiei, s-a săvârșit, după rânduială, Slujba Aghiazmei Mari.

La această sărbătoare, credincioșii de la polul cel mai îndepărtat al episcopiei s-au bucurat de cuvântul de învăţătură și de darurile de sărbătoare oferite de ierarhul lor.

Parohia ortodoxă românească din Sønderborg îi deserveşte pe românii aflaţi în partea de sud a Danemarcei şi pe cei care sunt în apropierea graniţei cu Danemarca, din Germania, și care obişnuiesc să vină la slujbele duminicale într-o veche biserică daneză, înfrumusețată în fiecare duminică și sărbătoare de rânduielile de cult şi tradițiile strămoșești ale românilor ajunși pe aceste meleaguri nordice.

Parohia ortodoxă română din Sønderborg îi are ca ocrotitori și pe Sfinţii Cuvioși Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea. Cu acest prilej, Preasfințitul Macarie a dăruit bisericii icoana acestor doi sfinți străromâni și un rând de veșminte preoțești.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5