Pr. Vasile Beni: Să ne mărturisim și să ne apărăm credința și limba strămoșească

           Dragii noştri credincioşi!     

Hristos a Înviat! 

           Cunoaştem că Biserica Ortodoxă românească din Transilvania are un trecut zbuciumat, mai ales în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Și mitropolițiții care au păstorit în această perioadă în Ardeal au marele merit de a fi rezistat cu tărie la toate încercările făcute pentru „calvinizarea“ şi chiar desfiinţarea Bisericii româneşti.

         Trei au fost mitropoliți în Transilvania și au fost în succesiune cronologică, iar Iosif Mărturisitorul a fost ierah în Maramureş. Iar meritul lor este că au mărturisit credința ortodoxă și au păstrat cu sacrificii limba strămoșească și de aceea îi numim mărturisitori şi martiri ai Ortodoxiei româneşti.

               Mitropolitul Ilie Iorest. A  păstorit în condiţii destul de vitrege, pentru că de la instalare i s-au impus o serie de restricţii, ca apoi în 1642 să fie tipărit un catehism în limba română, dar cu conţinut calvin.

Pe această carte, "Catehismul românesc", l-au obligat pe mitropolit să o distribuie la preoţi. O carte în care nu se vorbea despre Maica Domnului, despre Cruce. Dar mitropolitul a refuzat, după cum a refuzat şi acele restricţii impuse după hirotonie. A fost arestat şi a stat în închisoare timp de 9 luni, pentru credinţa ortodoxă.

               Mitropolitul Simion Ștefan. După înlăturarea mitropolitului Ilie Iorest din scaun, a fost numit mitropolitul Simion Ştefan, care a păstorit între anii 1653-1656. I s-au impus şi lui o serie de restricţii pe care nu le-a respectat, dar are un merit în plus, şi anume acela că, în anul 1688, a ieşit de sub tipar prima ediţie integrală a Noului Testament în limba română.

           Mitropolitul Sava Brancovici. Marele merit al mitropolitului Sava Brancovici a fost acela prin care a întrunit  un „sinod“, de fapt o adunare de clerici, care a luat în dezbatere mai multe probleme legate de viaţa spirituală a clerului şi a credincioşilor din Mitropolia Ardealului. Între altele, „sinodul“ respectiv a luat măsuri cu privire la românizarea slujbelor. Acum se adoptă o primă hotărâre oficială în Biserica noastră de pretutindeni prin care preoţii erau obligaţi să slujească în româneşte, dar și de a se catehiza tinerii în învăţătura creştină, tocmai pentru a face faţă oricăror presiuni venite din partea autorităţilor şi a propagatorilor învăţăturii calvine.

       Sfântul ierah Iosif Mărturisitorul din Maramureş.  Chemat la Viena, în 1701, unde i s-a făcut propunerea de părăsire a credinţei ortodoxe, el a respins categoric această încercare de trădare a Ortodoxiei, ceea ce a îndârjit mult pe cei ce urmăreau prin orice mijloace dezbinarea religioasă şi de neam a românilor transilvăneni.

        În martie 1705, a fost aruncat din nou în temniţă, fără judecată, de data aceasta în cetatea Hust. A fost pus în libertate la sfârşitul anului 1705, a revenit totuşi în scaunul de episcop al Maramureşului în anul 1711, dar la scurtă vreme, în urma suferinţelor îndurate, a trecut la cele veşnice cu conştiinţa curată că a mărturisit şi a slujit cu credincioşie Legea strămoşească, până la sfârşitul zilelor sale. 

    Să ne mărturisim și să ne apărăm credința și limba strămoșească. Trei sfinți mitropoliţi, ierarhi ai Transilvaniei, şi un ierarh al Maramureşului au avut curajul să spună: "Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul". (M.Eminescu)

Amin.