Pr. Vasile Beni: Cunoaşterea lui Dumnezeu din împrejurările concrete ale vieții

Dragii noştri credincioşi!

Hristos a Înviat!

Cu textul Evangheliei la Duminica a cincea de după Înviere ne întâlnim în Evanghelia după Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, în capitolul 4 versetele 5-42. Aici ni se descrie întâlnirea dintre Iisus Hristos, Mântuitorul nostru şi femeia samarineancă. Oprindu-ne fiecare dintre noi la propria noastră persoană, am putea spune că îl cunoaştem pe Dumnezeu prin acţiunea Sa providenţială pe care a avut-o faţă de noi, uneori dăruindu-ne bunuri, alteori privându-ne în chip pedagogic de ele.

    În această călăuzire a lui Dumnezeu, cunoaştem practic bunătatea, puterea, dreptatea, înţelepciunea şi marea răbdare a Lui cu noi, ca şi grija Lui atentă faţă de noi şi planul lui Dumnezeu cu noi. Evanghelia deschide multe căi spre reflecţie şi meditaţie, ne oprim doar la câteva învăţături, pentru că în urma dialogului avut cu Mântuitorul Iisus Hristos, femeia ajunge să-l cunoască pe cel care este „Calea, Adevărul şi Viaţa”.    

     1. Cine este Dumnezeu. Fiecare om are propria lui închipuire despre Persoana lui Dumnezeu şi nimeni nu se poate îndoi de adevărul că se află în faţa unei Puteri pe care mintea omenească nu o poate înţelege. Cine este Dumnezeu? Numele dat Fiinţei supreme spirituale, personale, eterne, care a creat lumea văzută şi nevăzută şi care este purtătorul de grijă a acestei lumi. Este unul în Fiinţă dar întreit în Persoane – Tatăl este cel care a creat lumea, Fiul cel care a restaurat-o, iar Duhul Sfânt o conduce spre desăvârşire. Dacă în Vechiul Testament, Dumnezeu i-a spus lui Moise să le spună fiilor lui Israel, pentru că aceştia nu îi cunoşteau numele lui: ,,Eu sunt cel ce sunt – în Noul Testament numit: Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul”. Iar între atributele lui Dumnezeu se amintesc că El este: „sfânt, iubitor, credincios făgăduinţelor Sale, drept, atotputernic, prezent, plin de milă şi mântuitor. Dumnezeu este iubire şi lumină, adevăr, dreptate, bunătate, îndelung răbdător şi iertător, dar este şi drept judecător, răsplătind fiecăruia, după faptele sale. El este Duh şi vrea să i ne închinăm în Duh şi adevăr”.

     2. Cum ni se descoperă Dumnezeu. Pentru a fi crezut s-a descoperit omului în cel puţin trei lucruri:
a. Prin creaţia Sa – pentru că Dumnezeu nu este natură, ci natura este lucrul mâinilor Sale şi îi poartă de grijă pentru că face să răsară soarele peste răi şi buni şi trimite ploaie peste drepţi şi peste păcătoşi.
b.Prin venirea Fiului Său pe pământ, care în Betleem a luat chip de om, iar pe Golgota s-a revelat însuşi Dumnezeu pentru că pământul s-a cutremurat şi întuneric mare s-a făcut peste tot pământul, iar atunci s-a arătat o parte din puterea lui Dumnezeu;
c. Prin cuvântul Său, pe care îl găsim în Sfânta Scriptură, care  este cartea cea mai răspândită în cele mai multe limbi şi dialecte. Bărbaţi sfinţi au scris şi au mărturisit despre existenţa şi voia lui Dumnezeu.

       3. Cunoaşterea lui Dumnezeu pe cale naturală şi supranaturală. În cărţile de teologie se vorbeşte despre modul prin care credinciosul poate să-L cunoască pe Dumnezeu. Există astfel cunoaşterea naturală – cu ajutorul minţii şi a raţiunii şi la aceasta toţi putem ajunge, „încă de la facerea lumii cele nevăzute ale Lui, prin cugetare se văd din făpturi “(Romani 1,20).   Cugetând creația, universul, putem uşor ajunge la ideea unui Dumnezeu. Mai este apoi cunoaşterea supranaturală – prin revelaţie, iar ca să îl cunoaştem pe Dumnezeu este nevoie de credinţă. Contemplând şi observând legile acestui univers, ajungem la ideea unui Creator, pentru că cineva trebuia să fi creat acest univers-pentru că nimic nu e la întâmplare. Această armonie l-a făcut pe Voltaire să spună: ,,Universul mă –nspăimântă/ şi nu pot gândi măcar/ cum poate exista ceasul/ fără de ceasornicar”.            

       4.  Cunoaşterea lui Dumnezeu din împrejurările concrete ale vieții. Pe lângă cunoaşterea naturală şi cunoaşterea supranaturală mai este cunoaşterea lui Dumnezeu din împrejurările concrete ale vieţii, exemplu pe care ni-l oferă Evanghelia de astăzi, în care femeia samarineancă a ajuns să-L cunoască pe Cel care i-a spus toate câte a făcut.

Spre încheiere aş dori să mă opresc la o pildă din viaţa a doi călugări care au plantat fiecare câte un măslin. Iar unul dintre ei a început să se roage: ,,Doamne, trimite niște ploaie pentru copacul meu".

Și Domnul a trimis ploaie. Copacul era gata să moară de la atâta ploaie, iar călugărul s-a rugat:

,,Și acum, Doamne, îți cer să trimiți mult soare pentru pomul meu". Și Domnul a oprit ploaia și a trimis soarele. Copacul a crescut. Călugărul a continuat să se roage:   „Doamne, trimite un mic ger pentru a întări rădăcinile și ramurile". Domnul a trimis înghețul și copacul a murit. Călugărul era foarte supărat. S-a dus la fratele său, un alt călugăr pentru a-i spune ce s-a întâmplat și pentru a-și împărtăși durerea.

„Vezi, zise celălalt călugăr, am și eu un măslin. Arborele meu a crescut bine, dar eu m-am rugat într-un mod diferit. I-am spus lui Dumnezeu că El este Creatorul acestui copac și știe cel mai bine ce este necesar pentru el. Am cerut doar lui Dumnezeu să aibă grijă de el și El face asta".

Şi pentru că în Evanghelie se vorbeşte despre „închinarea în Duh şi în Adevăr”, una dintre rugăciunile aduse lui Dumnezeu în orice împrejurare poate fi şi aceasta:

,, Doamne, fie Voia Ta în toate. Slavă Ție, Doamne, pentru toate. Iartă-ne pentru toate cele omenești. Slavă Ție pentru toate cele dumnezeiești! Amin!

Pr.Vasile Beni