Porțile cetății medievale Rodna se deschid în 5-6 august

Comunicat de presă

Spiritul medieval al Rodnei reînvie în primul weekend al lunii august. Reconstituiri istorice spectaculoase cu cavalerie, tabără medievală, muzică și ateliere muzicale medievale sau tradiționale, ateliere meșteșugărești și târg de meșteșuguri vii, gastronomie locală, animație, teatru, expoziții, spectacol cu efecte luminoase și tururi ghidate, domnițe, cavaleri, târgoveți și alte personaje de poveste sunt condimentele celei de-a doua ediții a Festivalului Porți medievale deschise în cetatea Rodna. Elementul central îl constituie momentul de mare încărcătură istorică a năvălirii tătarilor de la 1241, pe lângă caracterul de sărbătoare, festivalul fiind o adevărată lecție deschisă de istorie.

Situată într-un habitat preexistent românesc, în nord-estul Transilvaniei, la granița răsăriteană a Regatului Maghiar, localitatea minieră Rodna este atestată documentar încă din secolul al XII-lea. Bogăţiile Rodnei au adus cetatea Rodna, de timpuriu, în atenția regalității maghiare. De aceste bogății au auzit și hoardele tătare de la Răsărit care au invadat, devastat și incendiat cetatea în 1241, după ce primul atac a fost respins de străjerii cetății.

Reconstituirea acestui moment important din istoria cetății este punctul culminant al Festivalului ”Porți medievale deschise - RODNA 1241”, organizat în perioada 5 - 6 august 2023 de Asociația Produs în Bistrița-Năsăud.

Atmosfera este întregită de:

  • Concerte de muzică medievală și tradițională cu Cimpoierii din Transilvania și Fanfara Perpetuum Rodna
  • Tabără medievală și reconstituiri istorice cu Asociația Culturală Bistrița-Medievală, Mercenarii Aserculis și Vulturii din Țara Călatei;
  • Expoziție de documente și fotografii de importanță istorică pentru comunitatea Rodnei realizată de Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud;
  • Târg de meșteșuguri vii și ateliere mesteșugărești ”Produs în Bistrița-Năsăud”;
  • Ateliere de gastronomie locală cu Parcul Național Munții Rodnei și puncte gastronomice locale din Poarta Transilvaniei;
  • Ghidaj cultural istoric cu sprijinul Bisericii Greco-Catolică Sf. Gheorghe Rodna, Asociației Culturale Rodna Veche, Muzeului Etnografiei și Mineritului Rodna, Liceului ”Florian Porcius” Rodna și voluntarilor Centrului EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud.

Program detaliat pe: produsbn.ro/

Evenimentul este parte a proiectului "Porți deschise spre cultură" - finanțat de Uniunea Europeană – UrmătoareaGenerațieUE, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) (https://mfe.gov.ro/pnrr/; https://www.facebook.com/PNRROficial/) și co-finanțat de Primăria Rodna și Primăria Galații Bistriței.

Parteneri:  Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Universitatea Babeș-Bolyai - extensia Bistrița, Facultatea de Geografia Turismului, Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud, Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Filiala Județeană Bistrița-Năsăud a Asociației Comunelor din România, Liceul Tehnologic ”Florian Porcius” Rodna, Școala Gimnazială „Grigore Herinean” Galații Bistriței, Asociația Cultural-Istorică Rodna-Veche, Parcul Național Munții Rodnei.


 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5