Olimpiu NUȘFELEAN: Din pandemie în pandemie, dar în ce fel de pandemie?

Specialiști și politicieni deopotrivă urcă pe podiumurile televiziunilor anunțînd o posibilă ieșire din pandemie. O relaxare a relațiilor cu acestea. Așteptăm cu mari speranțe un asemenea moment, dar nu scăpăm de suspiciuni ascultîndu-i pe vorbitori. Chiar și eu îmi zic că, haide, gata cu subiectele despre pandemie, începe să mi se acrească tot abordîndu-le în aceste articole, aș vrea să le întorc spatele, dar nu mă lasă ele în pace. Aș vrea să uit de toate, dar uitarea nu-i o soluție.
Iată, de-o pildă, trece pandemia (dacă trece), dar nu scăpăm de urmările ei. Specialiștii (adică medicii, infecționiștii, epidemiologii, cercetătorii, laboranții – o armată poate mai mare decît a politicienilor) se întreabă dacă vaccinarea are efect și asupra „Long Covid” sau Covid long”. Vaccinarea reduce, pînă la 50 la sută, riscul unor simptome prezente după infecție, dar, se întreabă specialiștii, poate aceasta să ne apere de Covid sau poate provoca apariția numitor sechele ce țin de boala menționată mai sus. În vreme ce Omicron bate în retragere, lucrările de cercetare arată că urmările virusului asupra sănătății nu încetează. Stările de epuizare, durerile de cap sau durerile musculare, depresiile și altele au fost așezate sub numele unei afecțiuni numite Long Covid, sau sindrom post-Covid. Despre o asemenea afecțiune vorbește și Organizația Mondială a Sănătății. Virusul poate să dispară din organism, dar în urma lui rămân o mulțime de sechele. Unii pacienți ies din boală cu aproape toate organele afectate. Unele simptome pot să apară după un anumit timp, chiar și la pacienți care au avut forme mai ușoare ale bolii. În lume, o asemenea afecțiune constituie o problemă de sănătate. Dar un tratament specific nu este încă disponibil. Vorbim mereu de relaxare, o așteptăm cu nerăbdare, dar vorbește cineva, la noi, despre tratarea post-Covid sau Long Covid?
Punem o asemenea întrebare, la care încă nu avem răspuns, și trebuie să trecem la alte întrebări, despre felul cum a fost „administrată” pandemie în perioadele de vîrf. Televiziunile au arătate cîteva aspecte, dar abia au ridicat vălul de pe lucruri incredibile petrecute în vremea pandemiei. Incredibile în rău. Și anume: tratamente aplicate pacienților Covid (poate administrate „conform procedurilor”) care au provocat decese în spitale. Decedați care n-au avut parte de o așezare decentă în groapă. Sînt răni rămase deschide, acoperite de grabă și indiferență, dar acestea nu se închid, nu se vor închide. Dimpotrivă, se vor deschide tot mai tare, într-o aparentă stare de revenire din pandemie. Cazurile trebuie identificate și clarificate, unii poate vor chiar plăti pentru asta, dar, mai ales, trebuie văzut, cu toate strîngerile de inimă, ce s-a întîmplat de fapt, iar faptele trebuie să intre în istoria tratamentelor, să fie de învățătură, ca să nu se mai repete așa ceva. Și apoi, trebuie elucidate – cu consecințele juridice de rigoare – cazurile de corupție, furtul banului public în negoțul… din sănătate.
Și ce mai rămîne rău din pandemie? Frica și zgomotul. Frica de neprevăzut, parcă anume cultivată, și zgomotul politic din jurul evenimentelor medicale. Am întors pe toate fețele pandemia, lucru bun și lucru rău. Bun – pentru că trebuia să ne informăm și să decidem cum să facem față provocărilor bolii, rău – pentru că informațiile venite spre noi erau amestecate cu multe știri false. Ca să le descîlcești, mintea era pusă la grea încercare. Și nu mai luai aminte la furturile din salarii și pensii. Da, pentru că în acest timp am văzut cum ne-au fost furate salariile și pensiile, în timp ce ni se tot promitea că vor fi mărite. Bieții pensionari și salariați. S-au trezit deodată că au mai puțini bani – prin puterea de cumpărare – pentru mîncare, haine, concedii, benzină… Așa, dintr-un foc. Fără să mai poți reacționa. Ca și cum ai fi pus într-un sac de plastic și aruncat în groapa de neputințe. Ce pandemie mai vrei?
Și, cînd să bată Omicronul în retragere, așa, ca un meteorit care a decis, în ultima instanță, să ocolească Pămîntul, dar să nu-l ierte, iată o altă primejdie mondială: vin rușii! Așa, în general, ca o altă pandemie, cu amenințări atroce. Acum, nu că ne-am teme noi de ei, doar avem blindatele NATO mutate la noi din Germania, le-am văzut defilînd prin țară, abia scoase din luptă, cu roțile pline de noroi, o salvare. Că vin, rușii, că nu vin, că azi, că mîine… Nu intru eu în adîncul disputelor, e bine să fim pregătiți, și sîntem, dar parada amenințărilor războinice nu poate salva decît inflația, să o ajute să fie mai mare, să poată guvernul să scoată de undeva niște bani, așa, prin megainginerii, în vreme ce noi ne uităm la… războiul stelelor!... Războiul marilor stele politice.
Un lucru e clar: pandemia e (și) o problemă legată de pierderea binelui public. Pe care nu știu cum o să-l recîștigăm. Bani n-o să avem în curînd pentru a reconstrui un asemenea privilegiu. Dar mă mai întreb: ce fac ecologiștii cînd văd tancurilor rusești poluînd aerul cu puternice gaze de eșapament? Cum luptă ei împotriva poluării, cu armele lor fără gloanțe? Cînd vom avea și tancuri electrice? Și la ce ne-ar folosi?