O întâlnire de suflet

Cu 40 ani în urmă, ultima serie de absolvente ale Institutului Pedagogic de doi ani pentru Educatoare din Bistriţa îşi lua zborul spre locurile de muncă unde fuseseră repartizate, pentru a-şi îndeplini misiunea pentru care au fost calificate.
Fiind seria cea mai bună, cu tinere de o inteligenţă, dar şi cu ambiţie şi cu personalitate multă, a uimit pe preşedinta comisiei de la examenul de diplomă, o profesoară de la Universitatea clujeană, care a ţinut să verifice personal lucrările scrise, pentru a se convinge de veridicitatea notărilor. Iar în urma examenului oral a notat în procesul-verbal încheiat că: „…ţi-e mai mare dragul să le asculţi cum răspund”.
Anii au trecut şi această promoţie nu s-a dezminţit, unele educatoare urmând chiar o calificare universitară, altele devenind cadre de conducere sau însuşindu-şi şi alte profesiuni, toate funcţionând cu mare responsabilitate în munca ce li s-a încredinţat. S-au întors ca să se revadă după 40 de ani, ca soţii, mame, chiar pensionare, ca oameni împliniţi profesional şi sociale, cu bucuria revederii în suflet, cu nostalgie după anii tineri.
Diriginta, doamna prof. Elena Hegedus, le-a primit cu bucuria educatorului care şi-a văzut fructificată sămânţa înţelepciunii şi a ştiinţei pe care le-a transmis-o, sădind-o în suflet şi minte.
Ca profesoară de pedagogie, şi cred, ca cea mai vârstnică dintre cadrele didactice, n-am putut participa la festivitatea de la Şcoala Sanitară, desfăşurată la ora 10, dar am mers la întâlnirea de la Codrişor, care se situează în imediata apropiere de locuinţa mea.
Dacă la despărţire au plecat ca nişte tinere frumoase şi pline de nădejde în viitor, dar şi cu emoţia începutului, s-au întâlnit acum 25 de doamne minunate, pe faţa cărora strălucea mulţumirea împlinirii dată de o muncă conştiincios realizată, dar şi de bucuria revederii.
Masa a fost asistată de trei dintre fostele cadre didactice îndrumătoare: prof. Vasile Moţoc (desen), prof. Neagoş Ioan (ed. fizică) şi prof. Virginia Brănescu (pedagogie), doamna dirigintă lipsind probabil din motive de sănătate. Cu durere trebuie să notez absenţa prof. Zenovia Constantinescu (psihologie), Alexandru Almaş (muzică), trecuţi în eternitate.
Deschiderea, realizată în urale pe note muzicale (La mulţi ani!), a fost urmată de binecuvântarea mesei, după datina românească, realizată de dl. părinte Leon Pop (Ilva), soţ al unei doamne educatoare.
Amintiri, reuşite sau eşecuri, efortul depus pentru depăşirea lor, probleme familiale sau de serviciu, au fost depănate de către participante şi de către soţii lor. Iar pentru a da o notă artistică întrunirii, profesoara de pedagogie a adus câteva tablouri în ulei, realizare personală şi câteva cărţi de autor. Prof. Oltean, soţ al unei doamne educatoare, a recitat o poezie cu mult har, despre un copil poznaş.
Cu voci de înger, participantele au încheiat întrunirea cu un cântec închinat mai mult vieţii, dar şi iubirii şi copilăriei (din creaţiile eminesciene): „O, rămâi, rămâi la mine!/ Te iubesc atât de mult!/ Ale tale gânduri, toate/ Numai eu pot să le-ascult!/ (…) Astăzi chiar de m-aş întoarce/ Să-nţeleg eu nu mai pot/ Unde eşti, copilărie,/ Cu pădurea ta cu tot?”
Întâlnirea s-a realizat cu consimţământul participanţilor, dar de organizare s-a ocupat doamna ed. Viorica Teodorescu.
Felicitări, urări de bine, dragele mele şi să ajungeţi, chiar să întreceţi vârsta mea! (86 ani).