NORMALITATE

O femeie decenta, modesta, pe o vreme rece, astepta in pragul casei sa vada care era modul de a privi lucrurile, legat de reconditionarea a doua ferestre cu obloane de la etajul unei case monument istoric din Piata Centrala a Bistritei.

Doua ferestre cu tamplarii acum deformate, cu obloane legate, pentru a nu fi smulse de vant, prin care a privit, vreme de o viata, lumea.

Tamplarii frumoase din lemn, pe captuseli, cu geamuri inalte, cu doua canaturi si cu doua randuri de cercevele independente, cu profil decorat la partea mediana, protejate la exterior de obloane cu lamele si feronerie din alama, cu detalii ingrijite pentru preluarea apei din condens, lacrimare de lemn etc. Ele constituie un important element compozitional al fatadei.

Apartamentul doamnei fiind situat intr-un monument istoric, ferestrele trebuiau abordate ca si componente ale monumentului, prin proiect, elaborat de arhitect atestat, avizat de Ministerul Culturii Cultelor si Patrimoniului National, cu expertizarea materialului lemnos.

Cum sa-i spun acest lucru ? Stiam la cate contraargumente ma pot astepta. Era evident cat de greu ii era din punct de vedere material.

Stiam ca aproape toate casele din centru istoric au avut astfel de tamplarii, Proprietarii sau utilizatorii lor le-au nesocotit si, urmand moda, le-au inlocuit cu tamplarii din PVC si geam termopan, au ignorat detaliile, s-au debarasat de ele fara avize, fara sa pateasca nimic, cu aroganta, fara nici o urma de regret, sfidand restul locuitorilor carora le apartine deopotriva un imobil istoric dar si cetatea.

Pe ce pozitie sa ma inscriu? Ajutorul a venit de la dansa. Nu parea surprinsa de un drum al avizarii si, nu numai ca stia dar ea dorea sa-si conserve tamplariile si, daca nu le va putea restaura, sa le refaca din lemn, identic si, neaparat, cu obloane. Si nu privea acest lucru ca pe o povara ci ca pe ceva firesc. De aici discutia se putea purta pe un fagas normal, ne puteam ocupa efectiv de interventie nu de argumentarea necesitatii unui tip de interventie.

As vrea sa-i transmit un gand de multumire acestei doamne si sa-i spun cat m-a ajutat prin atitudinea ei. De unde venea aceasta atitudine? Dintr-o lume in care notiunea de respect a legii, a vecinatatii sau a celorlalti locuitori era un lucru normal, din educatie, din atasament la valorile care-i innobilasera viata?

Am inteles atunci ca, inca, nu este totul pierdut, ca orasul vechi va mai trai, ca sufletul sau, asa chinuit si in deruta, mai exista.

Acesta intamplare este reala si s-a petrecut pe 29 martie 2009 , in orasul nostru. Este o intamplare fireasca, departe de senzational, insa aceste intalniri au devenit rare, intr-o lume in goana dupa false valori, tot mai departe de normalitate.