MESAJUL Preşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, transmis cu prilejul Lansării Zilelor Municipiului Bistriţa

Hallo und herzlich willkommen auf bistrita!
Domnule Prefect, domnule Primar, Preacucernici părinţi, domnule Preşedinte Manfred Dachner, distinşi oaspeţi, stimaţi bistriţeni.....
Se spune că timpul este cel mai bun etalon pentru adevăratele valori. Astăzi, în pragul celei mai importante sărbători a bistriţenilor, ne-a unit trecerea frumoasă a timpului, aprecierea faţă de frumos, respectul faţă de o civilizaţie care, prin amprenta pusă asupra noastră a făcut să ne deosebim de toate celelalte zone istorice ale României, şi care, a lăsat aici la Bistriţa cea mai frumoasă dovadă posibilă a vieţuirii sale pe meleagurile noastre: Biserica Evanghelică şi al său turn, care, la o înălţime de 75 de metri, este cel mai înalt turn de piatră din Transilvania!
Vedem cum timpul, de obicei duşman al frumosului şi al vieţii, i-a dat acestui turn valoare, iar astăzi, tineri şi mai puţin tineri..... români, saşi sau maghiari....ortodocşi, catolici, reformaţi sau protestanţi ne adunăm în jurul lui şi îi dăm viaţă. Doresc să îl felicit în mod deosebit pe Părintele Johann Dieter Krauss, care împreună cu domnul primar Ovidiu Creţu, administraţia locală şi sute de alte entităţi şi persoane au pus împreună suflet şi resurse pentru a face din Turnul Bisericii Evanghelice, cel mai important punct de legătură între Germania şi România.
Dacă ar fi să dăm crezare unei legende interesante, Bistriţa are cel mai înalt Turn de piatră din Transilvania, datorită parohului bistriţean de la acea vreme: se spune că cei din Mediaş si Sibiu ar fi vrut să construiască un turn mai înalt şi au venit să facă măsurătorile cu o sfoară desfăşurată din varful turnului.
Bistriţenii i-au primit cu inima deschisă, i-au găzduit şi i-au omenit. Dar, după ce lucrările s-au încheiat şi sibienii au vrut să facă anunţul că oraşul lor are cel mai înalt turn, la o întâlnire a parohilor din oraşele fortificate ale Transilvaniei, parohul din Bistriţa a pus pe masă o bucată de sfoară, tăiată pe ascuns din cea cu care fusese măsurat turnul. Şi aşa, Turnul Bisericii Evanghelice din Bistriţa, este şi astăzi, cel mai înalt turn de piatră din întreaga Transilvanie.
Astăzi, datorită unor oameni cu viziune, Turnul Bisericii Evanghelice este unic....aşa cum îi place domnului primar să spună, de la Viena până la Moscova, prin singurul lift din Europa Centrală şi de Est, instalat într-un turn de biserică.
Mă rog Bunului Dumnezeu să binecuvinteze ediţia 2013 a zilelor oraşului Bistriţa, să binecuvinteze buna colaborare dintre judeţul Bistriţa-Năsăud şi Gemania, iar nouă tuturor să ne dea putere de muncă, pentru a înfăptui lucruri măreţe care să dateze peste veacuri.
Dumnezeu să va binecuvinteze, Dumnezeu să binecuvinteze judetul Bistrita-Nasaud, Dumnezeu să binecuvinteze Germania, Dumnezeu să binecuvinteze România!

Doamne ajuta!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5