Locuri ale memoriei în spațiul urban. Dezbatere la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud

În zilele de 3 și 4 iunie se va desfășura la Bistrița, în organizarea Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud și a Comisiei de Istorie a Orașelor din România sesiunea de comunicări Locuri ale memoriei în spațiul urban.
Locurile memoriei implică spațiul și timpul și contribuie la formarea reperelor din memoria colectivă pentru valorile unei societăți. Sesiunea noastră își propune să se ocupe, în principal, de acele locuri ale memoriei aflate în centrele urbane. Asemenea locuri pot fi: muzee, biblioteci, arhive, spații publice (piețe, parcuri, străzi, promenade), edificii reprezentative, cimitire, monumente de for public și monumente istorice în general, situri arheologice, fortificații, simboluri promenade etc. Semnificația acestor locuri s-a putut schimba de la o epocă la alta; alteori, unele locuri ale memoriei au dispărut, pentru a reveni peste timp în atenția generală. Ele vor face obiectul unor comunicări susținute de specialiști din Sibiu, Brașov, Brăila, București, Oradea, Tg. Mureș, Cluj-Napoca, Bistrița ș.a.
Manager,
Alexandru Gavrilaș

Comentarii

01/06/16 11:46
Vizitator

Atac la memorie. Nebunia mutarii statuilor a inceput in primul mandat a lui Cretu, dupa mutarea statuii lui Petru Rares pentru a face loc controversatului monument in forma de „SULA” taman langa PREFECTURA. Mai precis, in anul 2009 acest primar incult care crede ca lumea a inceput cu el a mutat fara nici o noima statuia lui Petru Rares din piata care-i poarta numele, vrand parca sa asocieze "Sula cu Prefectura", ceea ce a starnit numeroase comentarii si reactii din partea locuitorilor orasului si nu numai. Astfel ca in cadrul seminarului academic de istorie „Petru Rareș și Bistrițenii”, organizat la sfarsitul lunii noiembrie 2015 la Bistrita sub egida Consiliului Județean, academicianul Ioan Aurel Pop a arătat ca "retragerea statuii lui Petru Rareş din centrul Bistriţei este un lucru de neînţeles, fiind vorba despre un domn român într-un oraş românesc". Ba mai mult, Bistrita este singurul oras din Ardeal care are o legatura istorica directa cu domnitorul Petru Rares, iar statuia acestuia trebuie sa stea in centrul orasului, in piata cu acelasi nume si nu ascunsa intre blocuri pe strazi laturalnice. A urmat apoi mutarea bustului lui Cuza, de la IJP, in Piata Unirii chiar daca piata isi trage numele de la Marea Unire din 1918 si nu are nimic cu unirea principatelor sau mica unire. Dupa mintea lui Cretu, unire sa fie, nu conteaza daca-i mare sau mica. Reamintim ca in anul 2004 bustul lui Cuza a fost dezvelit la IJP, si pentru a pune in valoare sediul Politiei aducand o nota de vizibilitate asupra cladirii care seamana mai mult cu un bloc de garsoniere din perioada comunista. Dupa ce a mutat statuile unor mari personalitati aiurea prin oras, dislocandu-le de la locul lor firesc, a impanzit centrul istoric cu mulajele oribile de struti, si cu alte kitschi-uri precum ouale vopsite si merele din plastic, facand orasul Bistrita de rasul lumii.
Vezi: http://www.catavencii.ro/bistrita-orasul-unde-s-a-rasturnat-carul-cu-pei...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5