La Școala Gimnazială Lucian Blaga din Bistrița, Poliția a lansat proiectul antibullying ”Ia atitudine, spune stop violenței!”

La Școala Gimnazială Lucian Blaga din Bistrița a fost lansat proiectul antibullying ”Ia atitudine, spune stop violenței!”

Astăzi, 7 octombrie, polițiștii Biroului Siguranță Școlară și cei ai Compartimentului de Prevenire a Criminalității au derulat primele activități în cadrul proiectului ”Ia atitudine, spune stop violenței!”. Domnul Cristian Nicula-inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, prezent la lansare, și-a manifestat susținerea și i-a îndemnat pe copii să aibă întotdeauna un comportament adecvat statutului de elev.

Proiectul se adresează celor aproximativ 670 de elevi care învață în această școală și va fi implementat de polițiștii Biroului Siguranță Școlară în perioada octombrie 2022-ianuarie 2023.

Obiectivele urmărite de polițiști prin derularea acestui proiect sunt de a conștientiza elevii cu privire la consecințele bullying-ului, de a genera o schimbare de atitudine care să prevină și să combată comportamentele violente, de bullying între elevi.

Până în luna ianuarie 2023, polițiștii vor organiza activități de informare cu elevii, iar în funcție de vârstă, mesajul va fi adaptat pentru a putea fi ușor de înțeles. Temele abordate în cadrul acestor activități sunt violența școlară, bullyingul, cyberbullyingul, siguranța în mediul on-line, siguranța pe drumul de acasă-spre/de la școală, siguranța bunurilor personale, răspunderea penală a minorilor, prevenirea traficului și consumului de droguri, prevenirea traficului de persoane.

Totodată, vor fi desfășurate activități practice, în care elevii, sub îndrumarea polițiștilor, vor lucra în echipe ”pentru a găsi soluții” în rezolvarea unor situații conflictuale. De asemenea, polițiștii de la Siguranță Școlară vor organiza un concurs cu proiecte antibullyig, realizate de elevi, în urma cunoștințelor acumulate pe parcursul derulării activităților în cadrul proiectului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5