Ioan Oltean, la Realitatea TV, despre una, despre alta

Secretarul general al Partidului Democrat Liberal, deputatul Ioan Oltean, a fost invitat la Realitatea TV pentru a discuta despre strategia partidului pentru perioada următoare, în vederea “liniştirii străzii”. Liderul democrat-liberal a anunţat că formaţiunea pe care o reprezintă este dispusă să ia orice măsură care va determina oprirea protestelor, vorbind şi despre o posibilă remaniere, însă spunând răspicat că preşedintele Băsescu nu îşi va da demisia pentru câteva mii de oameni care protestează. Nici ideea de anticipate nu i-a prea surâs lui Ioan Oltean, amintindu-le liberalilor că în 2007-2008 aveau o susţinere de 18% şi nu au dat curs cererii PDL de a organiza alegeri înainte de termen. Opoziţiei i-a fost reproşată şi instigarea la violenţe, în Bucureşti şi în teritoriu, dar şi “pâra” lui Victor Ponta, în stil fanariot, la Parlamentul European.

Ioan Oltean a mai spus că „preşedintele României a fost ales de milioane de oameni”, iar în nicio ţară democratică din Europa şi din lume, un preşedinte de stat nu demisionează când ies în stradă sute sau mii de oameni.

• ”Sunt sigur că foarte mulţi membri din Opoziţie incită la violenţă şi în Bucureşti şi în teritoriu.”

• “Ce-aţi simţit dumneavoastră (n.n. – eurodeputatul PNL Ramona Mănescu) atunci când dl. Ponta, în stil fanariot, s-a prezentat în Parlamentul European ca să dezinformeze, ca să denigreze România? Mă deranjează minciuna, dezinformarea. Aşa făceau fanarioţii. A spus că în ţară sunt zeci de mii de oameni care protestează”.

• “Mi se pare absolut normală prezenţa premierului la Cotroceni, dialogul premierului cu preşedintele, al preşedintelui cu premierul. PDL este pregătit să ia orice măsură care să conducă la încetarea acestor manifestări. PDL este pregătit să răspundă la orice măsură care, în ultimă instanţă, va conduce la liniştirea străzii. Aceste măsuri, cu certitudine, le vom analiza cu toată conducerea partidului, ţinând cont de realităţile din ţară.”

• “Nu am spus că Guvernul a luat cele mai bune măsuri. Guvernul nu este perfect în ansamblu. (…) Nu s-a pus problema primului-ministru (n.n. – de a fi schimbat). Nu aş putea în momentul acesta să fac afirmaţii. Suntem pregătiţi să luăm orice măsură, inclusiv remanierea. Nu sunt în măsură eu să spun câţi miniştri trebuie remaniaţi. Nu numărul contează. Sunt câţiva miniştri care trebuie remaniaţi. Eu cred că vor fi remaniaţi acei miniştri care premierul va aprecia că nu şi-au făcut datoria.”

• „Am acceptat fără nici un fel de reţinere dialogul cu Opoziţia. Luni şi marţi va fi sesiune extraordinară. Dialogul nu trebuie să aibă loc în stradă, ci în Parlament, acolo îi este locul. Cu certitudine, dezbaterea care va avea loc acolo va fi una constructivă şi care va duce la soluţii. În perioada 2007-2008, am cerut de zeci de ori alegeri anticipate unui Guvern care avea susţinere parlamentară de 18%. (…) Aţi fost (n.n. – PNL) sancţionaţi la termen, nu la alegeri anticipate.”

• Rep.: „Credeţi că veţi ajunge la finalul mandatului cu Emil Boc în fruntea Guvernului?

Ioan Oltean: Cred că vom ajunge la finalul mandatului cu PDL la guvernare.

Rep. : Cu Emil Boc în fruntea Guvernului?

Ioan Oltean: Este posibil orice.”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5