Ioan Oltean, audiat la DNA

Copreşedintele PNL BN, deputatul Ioan Oltean, s-a prezentat marţi la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat în dosarul în care este anchetată Elena Udrea sub control judiciar pe cauţiune. El a fost citat în calitate de martor.

"Sunt chemat ca martor. Mă prezint. Vă asigur de toată disponibilitatea mea de a colabora cu procurorul de caz", a spus Oltean la intrare în sediul DNA.
Referitor la finanţarea campaniilor electorale cu bani obţinuţi ilegal, Ioan Oltean a precizat că nu are informaţii în acest sens. "Doar cei care au afirmat pot să vă spună", a completat el.

În acest dosar a fost audiat marţi ca martor şi copreşedintele PNL Vasile Blaga.

Procurorii DNA au dispus vinerea trecută măsura controlului judiciar pe cauţiune în cazul Elenei Udrea în dosarul în care Parlamentul a încuviinţat începerea urmăririi penale şi reţinerea acesteia, nu însă şi arestarea preventivă, fiind stabilită suma de cinci milioane lei.

În acest dosar, procurorii o acuză pe Elena Udrea de luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată, instigare la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine, efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia ori încheierea de tranzacţii financiare utilizând informaţiile în virtutea funcţiei, spălare de bani în formă continuată, fals în declaraţii de avere în formă continuată (cu referire la declaraţiile de avere din perioada 2009 — 2012).

Elena Udrea este acuzată că, în 2010, în calitate de ministru şi de persoană cu funcţie de conducere în partid, având influenţă asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei şi ai SC Hidroelectrica SA, a pretins de la un om de afaceri, prin intermediar, suma de 5 milioane USD, pentru a asigura firmei controlate de acesta derularea, în continuare, a contractului bilateral de vânzare-cumpărare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA.

"Pentru a-şi exercita influenţa (...), la începutul anului 2012, a primit de la acelaşi om de afaceri, prin intermediar, suma de 3.800.000 USD şi o creanţă de 900.000 de euro pe care una dintre firmele controlate de acesta o deţinea ca urmare a unui împrumut garantat cu pachetul de 90% din acţiunile la o societate cu activitate în mass-media", susţin anchetatorii.

Procurorii mai spun că Elena Udrea s-ar fi folosit de influenţa pe care o avea ca ministru pentru a cumpăra prin interpuşi, sub preţul pieţei, o vilă pe litoral, pe care ar fi renovat-o cu bani de la compania care avea contract cu ministerul.

Sursa: Agerpres

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5