Între fervoarea iluziei și jena naivității

În ultimii ani urările, felicitările, prilejuite de zile aniversare ori sărbători se încheie nu o dată cu o sintagmă stereotipă: „…și tot ce-ți dorești.” Cu tot elanul rostirii, un asemenea final e lipsit de conținut, e fad. Am găsit însă, de la o vreme, o replică ce se voia amuzantă: „Da, doresc să-l văd pe Băsescu după gratii.” Iluzia, precum se știe, diminuează discernământul și percepția reală a preajmei socio-politice, morale.
Țin să mărturisesc că mi-e jenă pentru această naivitate. Regimul antedecembrist s-a întins până astăzi ca o tenie, acel vierme parazit, întins prin intestinul subțire și care se înfruptă din hrana ce coboară spre stomac, principala repercusiune fiind slăbirea organismului până la a-l aduce în prag de moarte. Nu găsiți că suntem străbătuți de o astfel de tenie existențială ? Hoții mari sau mici, de la ticăloșii de anvergură, cu responsabilități politico-administrative, până la găinarii din teritoriu, hrănesc această vietate perfidă.
Deopotrivă, de același prim-plan al nocivității morbide este caracatița căreia i s-a tăiat capul (prin constituție) – l-am numit pe T.Băsescu - , dar tentaculele ei sunt vii și de o energie năucitoare, prin instituțiile și organismele în care fostul președinte și-a plasat progeniturile minicaracatițe, caragialești. Încât înfloresc, prosperă șantajul, schizofrenia, impostura, cabotinismul politic, justițiar, legislativ, corupția cu oligofrena anticorupție, democrația mimată. Iar poporul acesta carpato-danubiano-pontic e împins spre starea de letargie. Să fie nevoie din nou de un Andrei Mureșanu, cu un alt „Deșteaptă-te, române” ?
Starea de iluzie și naivitate dă semne a se destrăma și datorită pâlpâielilor silabisite dinspre Cotroceni. Primesc în ultima vreme întrebări de la românii de peste Atlantic, care au investit multă încredere și speranțe în președintele Iohannis. Știrile ce le parvin, prin viu grai sau mass-media română încep să-i nedumirească uneori, privind atitudinea publică, mesajele ce parvin dinspre președinție. Răspunsul meu e același: Nu vă grăbiți să trageți concluzii, mai este vreme, căci una e să fii primar al Sibiului și incomparabil mai mult președintele României.
În zilele acestea însă îmi amintesc, pe nepusă masă, de o strigătură maramureșeană, pe care o parafrazez astfel: Dictatura n-o muritu / Numa-o țâr s-o hodinitu.