Gânduri la Botezul Domnului

Pr. dr. Maxim (Iuliu-Marius) Morariu

Iubiții mei,

Apele line ale Iordanului sunt străbătute astăzi de un ciudat freamăt. Propovăduirea Înaintemergătorului e confirmată și întărită prin prezența Care reprezintă Împlinirea ei. Împărăția vine. Pedestru, smerit și fără prea mult fast. În ipostaza ei cea mai firească. Sub chip uman. Hristos e Împărăția. Odată cu El, istoria lumii e chemată să ia o altă turnură. Una cât se poate de avatajoasă!

Ioan însuși e surprins! Nu se aștepta la un astfel de oaspete de seamă. E conștient și de măsura lui și de ceea ce vestește. Dar nu-nțelege un lucru. E uimit. El e cel trimis să vorbească despre Mesia. Să-I netezească calea. Să vestească poporului că timpurile s-or înnoi. Și să pregătească lumea a-L primi cum se cuvine. Iar pe Domnul nu-l poți primi altfel decât cu sufletul voios și cu inima pocăită. Curățită de negura păcatelor și așternută, ca un sincer prinos, pe calea Sa. De aceea săvârșește cu consecvență botezul pocăinței. Încearcă să le purifice sufletele și să-I determine să-și schimbe viața pe cei ce sunt atenți la mesajul său. Le spală inimile, nu creierele, cum făceau atâția contemporani ai săi și cum, din păcate, fac atâția astăzi!

Dar să vină la El Însuși cel propovăduit e prea mult! Și încă pentru a cere a i se administra și Lui practica aceasta ciudată! Ce să pocăiască Cel fără de păcat? E-atât de emoționat încât nici nu știe ce trebuie să facă. Cuvintele lui, la fel de sincere ca propovăduirea, vin să exprime ceea ce simte: „Eu am trebuință să fiu botezat de Tine și tu vii la mine?” Învățătorul răspunde blând: „Lasă, să se împlinească toate”. E conștient de faptul că pocăința Sa poartă o amprentă mult mai nobilă. E menită să spele păcatele întregii lumi. Să facă umanitatea decăzută să renască din propria cenușă. S-o spele de orice spurcăciune. De aceea, începe El însuși propovăduirea botezând și proferând un mesaj ce nu era tocmai original.

Cu mâna tremurândă, Proorocul se încumetă. Din căușul palmei sale tremurânde se preling peste creștetul Celui ce ridică păcatele lumii picurii făgăduinței. Iar din Înaltul Cerului se revarsă o frumoasă mărturie: „Acesta este Fiul meu iubit, întru care am binevoit! Pe acesta să-L ascultați!” Ioan muțește. De uimire și bucurie deopotrivă. E martorul celei mai frumoase revelații posibile. Al Epifaniei. Arătarea Dumnezeirii. Despre restul: No comment!

 

Iubiții mei,

Apele Iordanului devin astăzi deopotrivă făptuitoarele, cât și mărturisitoarele unui eveniment cu relevanță primordială pentru istoria lumii. Din lichidul lor se revarsă seva Botezului Celui dătător de viață. Ele vin însă să ofere o binevenită testimonianță. Cu privire la smerenia iubitoare. Singura posibilă în creștinism. Căci o altfel de formă a acestei virtuți nu există! E cel mult un hibrid parazit, care vine să măscărească adevărul! Domnul se smerește. Trece prin Botezul Pocăinței. El, cel fără de păcat! Iubirea stă la baza experienței Sale de acest fel! La fel cum se va aciui, prigonita, și la poalele Crucii. Și dacă El se smerește iubind, de ce-ar fi atât de greu și pentru noi acest lucru? I-am arăta, de am face-o, că am înțeles ceva din mesajul Său. Și că-I prețuim dragostea și ne străduim să-I răspundem pe măsură. La măsurile noastre. Îndrăzniți!

 

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5