Felicitări ! 3 bistriţeni au intrat în Uniunea Scriitorilor din România

Reuniune de sărbătoare la Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Ne-am bucurat de recoltele editoriale ale anului. Moderator a fost preşedinta noastră, Irina Petraş, pe care o felicităm pentru Premiul Academiei Române şi salba de premii de anul acesta ! Din judeţul nostru au fost prezenţi şi au lansat cărţi: Olimpiu Nuşfelean, Cornel Cotuţiu, Menuţ Maximinian, alături de Pompei Cocean şi Leon Iosif Grapini.
Încă 3 bistriţeni au intrat în structurile profesioniste. Felicitări Ioan Cioba, Vasile Filip, Ana Herța, precum şi colegilor Izabella Bejan–Krizsanoszki, Oana Boc. Robert Istvan Laszlo, Anca Meiroșu, Ionuț Țene. La mulţi ani, cu inspiraţie, sănătate şi bucurii tuturor colegilor !
Cioba Ioan-Marian (n. 13 noiembrie 1967, Lechinţa, jud. Bistriţa-Năsăud). Poet, prozator. Studii universitare de drept, studii masterale la Facultatea de Studii Europene, UBB Cluj-Napoca. Debut în Cetatea culturală, Cluj-Napoca, 1998.
Volume de versuri:Treizecişitrei, 1999 (prefaţă Constantin Cubleşan, postfață Dumitru Cerna); Nopţi la Viişoara, 2001 (bilingv, versiune în limba franceză Rodica Lucia Crişan, desene Radu Feldiorean, cu o prezentare de Petru Poantă); Ioan din Satul Păgânilor, 2013 (prefață Cleopatra Lorințiu, desene Radu Feldiorean); 7 trepte în Steiniger, ediția I 2021, ediția a II-a 2022 (prefață Adrian Popescu, versiune în limba engleză Letiția Goia, desene Radu Feldiorean); Ghemul ischemic, 2022 (postfață de Ion Pop, desene de Radu Feldiorean).
Volume de proză:(publicate sub numele de autor Hayden Dorf): Scrisori din Regatul Pustnic, roman, 2020 (tradus în engleză, germană, spaniolă și hindi), Jurnalul colonelului Pak, roman, 2022 (tradus în engleză, germană, spaniolă și hindi).
A realizatantologia de poeziePatruzeci. Poeţi bistriţeni contemporani, 2001 (prefaţă Petru Poantă). Fondator şi redactor şef adjunct al revistei de literatură şi artă GRAI. Este inclus în Dicţionar de poeţi. Clujul contemporan, Petru Poantă, 1999; Scriitori ai Transilvaniei - Dicționar critic ilustrat, Irina Petraș, 2014, diferite antologii și dicționare locale.

* * *
Nopți la Viișoara este, în fond, un poem unitar în care poeziile constituie secvențe, și ele de sine stătătoare, ale ansamblului și în care versurile inițiale ale fiecăreia alcătuiesc piesa matricială, fondatoare a viziunii, atmosferei și a tonului poetic. Autorul configurează aici un topos liric expresiv, în linia tradiționalismului rafinat al lui Ion Pillat și Ion Horea. La Ioan Cioba locul apare însă într-o proiecție fantasmală și fantastă, cu reverii saturate de o melancolie iradiantă și de o melodioasă tristețe metafizică. Avem de-a face, în esență, cu anamneza nostalgică a unui spațiu al copilăriei paradisiace ale cărei imagini preponderent radioase sunt inhibate de o sensibilitate elegiac-crepusculară (Petru Poantă).
Este o poezie prin excelență de atmosferă, în care contururile obiectelor se pierd în ceață și întuneric, sugerată în tușe de acuarelă crepusculară, difuză, de un vag angoasant, „între surâs și grimasă”, cu impulsuri vitale momentane, repede stinse. În labirintul existențial anunțat de la primele pagini, firul ce pare în sfârșit descâlcit e departe de a fi cel mitologic, al Ariadnei – este de fapt un fitil exploziv, ce nu poate promite decât neantizarea, menținând starea de incertitudine și încordare. Pentru a sugera aceste stări de spirit, poetul își concentrează atent discursul în jurul nucleului simbolic, uzând de puține alte configurări, alese însă cu grija pentru expresivitate și coerență a micului univers pe care îl aproximează cu o tulburătoare vibrație elegiacă (Ion Pop).
Cele 7 trepte în Steininger (Napoca Star, 2022) duc de la euforiile descriptive și de la elanurile sentimentale din volumul precedent la primele presimțiri și manifestări ale oboselii și panicii existențiale. Versurile încep să se panicheze și imaginația se lasă asaltată de frisoane expresioniste și de figurația angoasantă care li se cuvine: „în această noapte/ șoarecii singurătății sunt mai mari/ sunt mai mulți/ și n-au nici o milă”. Spaimele se mută din zona contemplativă în frisoane interiorizate, așa încît acest preludiu trece aproape logic/inevitabil în trauma ischemică din Ghemul ischemic (Școala Ardeleană, 2022). Conform cutumei asumate, toate poemele se vor revendica de la acest simbol și-l vor percepe peste tot și-n toate (Al. Cistelecan).
La Ioan Cioba aș descoperi în primul rând prospețime și un ton enigmatic. Este prima impresie și, de cele mai multe ori, cea mai importantă. Petru Poantă vorbea, în prefața volumului Nopți la Viișoara, despre un abur pillatian, de o melancolie pillatiană într-o estetizare a unui spațiu real, cel bistrițean. Și mai spunea ceva, care ar privi toată suflarea poetică bistrițeană: că se simte un aer central-european, venind dinspre grănicerii năsăudeni și de la acest spațiu cald, civilizat al Bistriței. Un spațiu citadin important pentru formarea unui spirit modernist ca al lui Ioan Cioba, un spirit care depășește localismul (Adrian Popescu).
,,,,
Ana Herţa

Ana HERȚA

Data nașterii : 1989-03-11

Click aici pentru a vizualiza Manuscrisul - Ana HERȚA

http://www.uniuneascriitorilor-filialacluj.ro/Poze/carti/FB_IMG_16655755... (1) (2).jpg

(11 martie 1989, Năsăud, Bistrița-Năsăud). Poetă și prozatoare. Facultatea de Psihologie și Științele Educației Babeș-Bolyai Cluj-Napoca(2010). Debut absolut cu poezii în Neuma.

Volume: De nerostit, poezie, 2021, Copilăria mea, proză, 2021, Visătoare prin vremi, poezie , 2022
Premii:Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2021, 31 mai 2022 Târgu-Jiu, pentru volumul De nerostit.

***
"De numele Ana Herța am auzit prima dată de curînd, în ziua în care volumele ei de poezie (De nerostit) și proză (Copilăria mea), ambele apărute în 2021, mi-au fost arătate de profesorul Nicolae Manolescu, bucuros ca întotdeauna cînd descoperă un nou talent, îndeletnicire pentru care are un fler aparte, dar și o pasiune nepotolită de 40 de ani (de cînd îl cunosc eu, dar e probabil mai veche). În fața oricărui debut, mai ales a unuia din zilele noastre, scepticismul unui vechi devorator de volume este de înțeles. El s-a risipit, în ceea ce mă privește, după cîteva pagini din volumul de versuri, cel cu care am început lectura. Am găsit poezie foarte reușită, deși candidă, proaspătă, fără voita sofisticare și violențele jucate ale tinerilor poeți care se văd originali și ajung să fie doar oglinzi ale avangardei de-acum 80-90 de ani, dar și lipsită de pășunismul altor începători, copii nefericite ale unui Ioan Alexandru. Ana Herța are îndrăzneala, poate și din lipsa contactului prea strîns cu lirica la modă, de a fi ea însăși. Nu se grăbește să-și ascundă propria natură, să elaboreze măști și retorici. O astfel de poezie genuină, complet și pînă la capăt nefardată și neparfumată, ar fi sinucidere curată dacă n-ar fi susținută de talent veritabil și de instinctul sigur care dă măsură lucrurilor. Poeta nu cade nici în patetism, nici în grandilocvență. Textele sale amintesc – sînt convins că în chip cu totul nepremeditat – de poemele lui Nichita Stănescu din Sensul iubirii și O viziune a sentimentelor. Ele sînt însă privite în oglindă, din perspectivă inversă, a femeii tinere pe care leoaica tînără care e iubirea o mușcă de față. Dacă într-o dimineață ai merge pur și simplu pe stradă/ și ți-ai striga iubirea? – începe un poem. Cunoscutului poem de primăvară al ploii în luna lui Marte, îi răspunde unul de iarnă: Ce să-ți urez acum, la început de iarnă,/ Cînd toate par în vis că se petrec?/…/ Să treci la fel de viu prin ninsoare și prin moarte. Îndrăgostiții se întîlnesc în lumina confuză. Apropierea lor este o încrîncenare: Cu mîinile încleștate și sufletele ieșite din colivii,/ Aveau o frumusețe crudă. Față de versurile ilustrului înaintaș, cele ale Anei Herța nu au doar un ton feminin, înmuiat de dulceață și senzualitate, ci și o natură intimistă și protectivă. Iubita de azi este o mamă a viitorului care-și exersează deocamdată sentimentul matern asupra bărbatului. Poemele nu sînt vizionare, luciferice. Femeia îl cheamă pe Hyperion în lumea ei și vrea să-l umanizeze după cunoscuta formulă: „fii muritor ca mine“. În comparație cu atîtea poete care nu numai că-și refuză feminitatea ci o calcă în picioare, scoțînd în evidență tocmai ce este mai nestăpînit și mai visceral, Ana Herța își protejează eul, dar și trupul, nu și-l expune, anatomia este cu desăvîrșire absentă, cu toate că iubirea nu are la ea nimic conceptual, raționalist și filtrat printr-o hiperluciditate. Proza, amintiri din copilăria petrecută pe dealurile din Năsăud, e mai naivă, dar interesantă. Deși născută în 1989, copilărind în „tranziția“ inflației și mineriadelor, s-ar zice că autoarea a trăit ieșind din timp, anistoric, într-un univers rural tradițional, de Dacie preistorică, în care Zamolxe încă umbla în opinci prin Ardeal. Ea relatează convingător și empatic colindele, „sîmbratul oilor“, mîncarea făcută doar din ingrediente de casă, vacanțele care însemnau de fapt munci agricole în sprijinul adulților și reproduce versuri ale cîntecelor, imuabile de secole, zise la nunți și înmormîntări, evenimente ce emoționau colectivitatea ca niște repere ale vieții. Rîurile se trec pe puntea de lemn, jucăriile se confecționează de copii, nefiind prefabricate, „cumpărăturile erau rare“ – își amintește încă tînăra scriitoare. Natura necontrafăcută înconjura o comunitate tradițională și tihnită. Nu-i de mirare că universul acesta, neobișnuit pentru vremea noastră, a marcat definitiv spiritul unei poete sensibile și a îndepărtat-o de pragmatismul și futilitățile care ne umplu din nefericire existența" (Horia Gârbea, România literară)
„Apariția în literatură, cu proză și poezie, a Anei Herța, pe care am salutat-o cum se cuvinte atunci când s-a produs, nu demult, a constituit o plăcută surpriză. Ea trece acum cu brio proba dificilă a revenirii după debutul izbutit. Volumul, cu un titlu de un căutat romantism și vintage, cuprinde poeme în care lirismul paseist se combină în doze diferite cu simțirea contemporană, mai aspră, mai orientată asupra obiectelor decât a conceptelor. Textele par cu adevărat niște romanțe pentru mileniul trei, după cum le numește titlul prefeței pe care le-o dedică foarte inspirat Andrea Hedeș. Desigur, mai ales candoare, frumusețe și lirism autentic găsește prefațatoarea în poemele Anei Herța și ele se întâlnesc la fiecare dintre pagini. Ceea ce se remarcă este talentul încă tinerei poete care găsește mereu măsura adecvată, evitând edulcorările, și reușește să resimtă și să transmită vibrația autenticității fără nicio stridență a tonului. Poemele cele mai izbutite amintesc de Magda Isanos. Poeta se închipuie în ipostaza unei ierni (de ți-aș fi iarnă), așa cum înaintașa ei se vedea copac. În anotimpul cu vreme în principiu ostilă, Ana Herța descoperă dimpotrivă gingășie, puritate, elemente protectoare pentru iubire. În vară, autoarea vede trupurile „dezgolite [care] stăteau alături în iarbă” ca pe niște poteci „spre ținuturi sălbatice și neatinse” ca în celebrul The Road Not Taken al lui Robert Frost. Numai că aici, în loc de neliniște, peisajul văratec aduce împăcare. Finalul răstoarnă totul în melancolie: când e găsită și înțeleasă, fericirea durează doar o clipă. Ana Herța este o certitudine a poeziei contemporane" (Horia Gârbea, Luceafărul de dimineață)
“Citind creațiile tinerei și devotatei poete Ana Herța, mi-am amintit de celebrul Woman in love al Barbarei Streisand. În lumea agitată, înnegurată și nebună, nebună în care ne învârtim, cartea sa, a treia, deschide o bulă de candoare și tihnă aureolate de frumusețe și de un lirism autentic. Nu vom găsi inocență în versurile poetei și asta deoarece sunt versurile unei eroine îndrăgostite. Și ce nu face o femeie îndrăgostită? Se prinde în joacă, firesc și misterios de-opotrivă, cu norii, cu ploile, cu ninsorile, iar soarele, luna și stelele se rotesc după stările sufletului ei, anotimpurile vin și pleacă urmând vechile legi și suprapunându-se peste legile inimii, un spectacol greu de privit pentru cei care nu mai credeau în dragoste. Întreg ciclul naturii este ritmat de respirația femeii îndrăgostite, deoarece aceasta, femeia, este parte din el, cariatidă și fântână dătătoare de energii stelare și telurice. Cuvintele delicate prin care curg imagini puternice nu sunt ale vreunei preotese druide, ale vreunei femei șaman, vindecătoare sau zâne. Nu sunt binecuvântări sau maledicțiuni. Sunt romanțele postmoderne ale unei tinere poete: În locul baghetelor magice am ales poezia/ Și-n locul perfecțiuni, iubirea/ (…)/ Făcând dragostea să pară un lucru la îndemâna oricui… Prevenim însă, cititorul! Poemele Anei Herța nu sunt nici vreo cutie cu praline. Dulceața lor e doar în glazura dincolo de care se ascunde o inimă meșteșugită din rafinate cerneluri și complexe, rare decocturi amare. Un miros nedefinit ne împresoară atunci/ Cu flori sălbatice ori cu amintiri dulci,/ Iar, la un moment dat, buimăciți/ Lăsăm să ne curgă prin vene seva primului copac/ Ce nu a părăsit vreodată Paradisul… Marile teme, precum moartea, cu cele aflate în siajul său – efemerul, decrepirea, uitarea – și marile întrebări, precum cele îndemnând la meditație, la mitul eternei reîntoarceri, la mitul lui Orfeu inversat, traversând teritoriile filosofice aparte ale metempshihozei, imprimă versului un curs melancolic, violete profunzimi, acestor poeme care se rotesc precum implacabila Samsara. Știați că toate adevărurile abstracte sunt cuprinse în scoicile aduse la mal,/ Iar nașterea și moartea lor e doar o potrivire din puzzle-ul numit Timp? De aceea, cititorule, pășește în poveste. În aceste pagini te vei prinde de mâni cu poeta și vei intra în dansul hipnotic al anotimpurilor, al iubirii, al vieții și al morții, al destinului, simțind în nări mirosul zăpezii, auzind sunetul toamnei, înțelegând că viața fiecăruia nu e altceva decât o romanță dulce-amară.” (Andrea Hedeș)
....

Vasile V. FILIP
(n. 20.09.1953, Chiuza, BN).
Etnolog, eseist.
Facultatea de Filologie a UBB, secţia română‐rusă (1979).
A obţinut un doctorat în filologie, specialitatea folclor (1998).
Este profesor la Colegiul Naţional Liviu Rebreanu, Bistriţa.
Debut în revista Samvs, Dej, 1979.
Publicaţii culturale la care a colaborat: Samvs (Dej), Mioriţa (Câmpulung Moldovenesc), Minerva, Zestrea, Revista ilustrată (Bistriţa), Studia Universitatis Babeş‐Bolyai, Tabor (Cluj‐Napoca), Vatra, Nord literar (Baia Mare), 22, Folclor literar (Timişoara), Atheneu, Răsunetul cultural.
Debut editorial: Universul colindei româneşti (în perspectiva unor structuri de mentalitate arhaică), Editura Saeculum I.O., Bucureşti, 1999.
Alte volume publicate:
• Eseuri ± etnologice, Editura Eikon & Arcade, Cluj‐Napoca, 2008, Cuvânt înainte de Ion Şeuleanu;
• Cultura tradiţională imaterială românească din Bistriţa‐Năsăud, vol. I Riturile de trecere (coautor, Menuţ Maximinian), Editura Eikon, Cluj‐Napoca, 2012;
• Cultura tradiţională imaterială românească din Bistrița‐Năsăud, volumul II – Sărbătorile ciclului social şi calendaristic sau Munci şi zile în Ţinutul Bistriţei şi Năsăudului de Vasile V. Filip şi Menuţ Maximinian, Editura Şcoala Ardeleană, 2015;
• Popasuri și povești din piemontul Călimanilor, Editura Charmides (coautor Voichița Stejerean), 2016.
A obţinut mai multe premii şi distincţii.
Au scris despre: Otilia Hedeşan, Ioan Urcan, Lucia Berdan, Carmen Apostu, Iordan Datcu, Silvia Chiţimia, Carmina Popescu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5