Era spre primvară în Iudeea, acum două mii de ani

Trecuseră aproape trei ani şi jumătate de când IISUS ieşise în lume

propovăduind o nouă şi minunată învăţătură despre zorile unui veac nou

pentru umanitate, vindecând şi făcând minuni cum nu se mai văzuseră

sub soare. Mulţimile erau uimite de cele ce vedeau şi auzeau,

zicând: ”Nicicând nu s-au văzut astfel de lucruri în Israel”;” “…prooroc

mare a ridicat Dumnezeu în poporul său”. Dar nu numai Prooroc al

tuturor proorocilor, ci şi Arhiereu şi Împărat, căci Fiul lui Dumnezeu

este. La malul mării, în munte, în sate şi oraşe, oamenii simpli se

buluceau să-l asculte, în vreme ce fariseii scrâşneasu din dinţi de furie.

Dacă era vorba ca Mesia să-şi aleagă discipolii, cum de n-au fost aleşi

ei, “învăţătorii” lui Israel?Ei,”călăuze oarbe” şi trufaşe! La început l-au

clevetit, scornind culpe închipuite, apoi au trecut la hule şi văzând că n

au success au ameninţat că

cei ce vor urma noului mare profet vor fi excluşi din sinagogă. Astfel,

continuau tradiţia de prigonitori şi ucigaşi ai proorocilor. În cele din

urmă, adunând marele arhiereu Caiafa acasă la el (ca factor de

presiune) Sanhedrinul, s-au hotărât să-l omoare. Aceasta era singura cale

pe care o ştiau mai bine, adânciţi în orbire şi ură.. “Ţinură sfat-spun

lapidar SfinteleEvanghelii –să-L piardă” (Matei,12.24). Avraam, Moise,

patriarhii cu care atât se fălesc, erau vestiţi prin blândeţe şi ospitalitate,

nu nişte clevetitori, nişte răi, adunătură de ucigaşi. Se doresc stăpânitori

peste popoare, slăviţi, adulaţi, dar Acest Mesia nu-i bagă în

seamă, luându-şi oameni smeriţi, nişte pescari, dar cu sufletul curat

ca zăpezile de pe muntele Hebronului. Atât de înrădăcinată era o

asemenea perspectivă, trufaşă, încât până şi ucenicii lui IISUS erau

contaminaţi de astfel de visuri, până când Jertfa Golgotei le va spulbera .

“Şi erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar IISUS mergea înaintea lor. Şi erau uimiţi şi cei ce mergeau după El se temeau. Şi luând la Sine pe cei doisprezece, a început să le spună cele ce aveau să se întâmple. Că iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi predat arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte, şi-L vor da în mâinile păgânilor, şi-L vor batjocori, şi-L vor scuipa, şi-L vor biciui, şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia”(Marcu,10.32-34)

Impresionantă este remarca (unică) a dumnezeiescului evanghelist

Marcu, prezentând Păstorul ce se află de astă oară înainte, dorind să le

dea curaj, deşi El este Cel ce avea să sufere toate. “Mai mare dragoste

decât aceasta, ca cineva să-şi pună viaţa pentru prietenii săi, nimeni nu

are”-le va spune Învâţătorul preaiubit ce se îndreaptă spre a-şi împlini

destinul măreţ şi tragic deopotrivă. Dincolo de suferinţe, de hula gloatei

de netrebnici, de scuipări, biciuiri şi Golgota, IISUS întrezăreşte zorii

altui veac, ai omenirii eliberate de străvechiul păcat, adamic, al

neascultării. Adevăratul curaj este de a suferi pentru alţii, pentru întregul

neam omeneasc căzut în robie de veacuri, al cărui suspin a ajuns până

la cer. Ziditorul făpturii nu putea rămâne nepăsător. Fiul lui Dumnezeu se

va jertfi în locul fiilor oamenilor, dăruindu-le libertate, scoţându-i din

temniţa păcatelor şi morţii.

Neamul iudeu însă a decăzut atât de mult că nu-şi mai recunoaşte

Stăpânul. Vede minuni nemaivăzute şi mai cere “semn”. Legea a devenit

o cătuşă pe care n-o mai înţeleg decât formal. Pentru aceasta, se va lua de la ei făgăduinţa.”De aceea, vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi…”-le spune Mântuitorul. Nu vor mai avea monoplul făgăduinţelor, ei, neamul ales cândva, ci de la Răsărit şi de la Apus vor veni spre a sta la masa lui Avraam, cu care ei se fălesc , “iar fiii împărăţiei vor fi scoşi afară.”

“Nu se putea-spune evreul Nicolae Steinhardt, monahul de la Rohia-ca ucigaşii proorocilor şi ai Fiului lui Dumnezeu, ca făcători de rele şi zămislitori de roade acre să mai deţină monopolul făgăduinţei.”

Printre negurile de primăvară, departe, Ierusalimul, zgomotoasa cetate îşi profilează Crucea…Crucea suferinţei, dar şi Crucea Mântuirii. Neamurile pământului, pierdute în adâncul întuneric al lipsei de cunoştinţă aşteaptă izbăvirea. La Ierusalim, elinii care se suiseră în marea cetate să se închine,”au venit la Filip (după nume se arată a fi grec-n.n.) şi l-au rugat zicând =Vrem să vedem pe IISUS= Filip a venit şi i-a spus lui Andrei, iar Andrei şi Filip au venit şi i-au spus lui IISUS. Iar IISUS le-a răspuns zicând:” A venit ceasul ca să fie preaslăvit Fiul Omului.”(In.12.20-23). Vremea Golgotei, dar şi a Mântuirii era aproape. “Acum sufletul meu este tulburat,dar ce voi zice? Părinte, izbăveşte-Mă pe Mine de ceasul acesta! Dar pentru aceasta am venit în ceasul acesta”(idem,12.27-28) .