Elena M. Cîmpan, MANUSCRIS ȘI CREAȚIE

     Am primit zilele trecute o carte pe care o știam din atelierul de creație, adică încă din manuscris, și care, în momentul în care am făcut cunoștință cu ea, așa îmbrăcată de sărbătoare, m-a convins de importanța drumului, altul decât cel știut, autor- text- editor- editură-tipografie- bibliotecă/librărie – cititor. Un drum al facerii, din care nu lipsesc detaliile, piese de rezistență, de susținere, într-o construcție durabilă.

    Zilnic, ținem în mâini diferite cărți. Suntem atrași de frumusețea lor, de conținut, de scriitor, de informație, de plăcerea lecturii, acel hedonic timp, când suntem doar în sfera cuvintelor și a magiei transmise de ele. Aflându-ne de partea miezului, evident, nu avem cum să neglijăm aspectul exterior, acea „coajă de nucă”, atât de grăitoare în cazul obiectului cultural, cum este/ ar trebui să fie orice carte.

     În mod direct și evident, știam că acea carte la care fac referire este una de valoare intrinsecă. Pentru mine nu mai era necesar de niciun argument în plus. Dar, pentru cel ce nu cunoaște un conținut dinainte, prezentarea este o formă de convingere, iar de reușita ei depind metodele persuasive ale artelor vizuale. Suntem de cele mai multe ori lăsați în voia valului, în unduirile de stil, în urmărirea acțiunii, în căutare de frumuseți de stil, de adăpostire în imagini, în deslușirea ideilor, a rândurilor/ versurilor, și învățarea lor pe de rost.

     Mi-a plăcut atât de mult, la prima vedere, și la următoarele, haina pe care a îmbrăcat-o acel text știut de mine, încât a declanșat cu o forță de nestăvilit reflexii asupra transformării, a devenirii și a formulei ideale, de succes, în care merită să se prezinte o carte. Pentru că o carte merită tot ce e mai bun și mai scump. O hârtie de calitate, coperte rezistente, supracoperte ce îmbracă și protejează, o așezare și o distribuire elegante, profesioniste, a capitolelor,  note și completări pe măsură, imagini color, unele în sepia, altele de peisaj desprins din decor, cu fragmente în proză și în poezie, ce conferă dreptul la respirație și la odihnă, pentru a o lua de la capăt, cu spații libere, cât să invite la o „estetică a albului” și în piața de carte românească. Nehotărâtă câteva minute, dacă în palmele mele era o carte, o operă de artă sau altceva mult mai valoros, mai strălucitor și fragil, de care trebuia să am grijă, ascultam în tăcere vocea interioară care-mi șoptea, întrebându-mă conspirativ, să-i spun dacă mi-a plăcut mai mult atunci când am citit paginile dintâi, scrise așa cum se scrie acum, la computer, sau dacă apreciez punerea lor în valoare, în lumină, sub acel reflector știut doar de artiștii care creează cărțile și care știu că și forma trebuie să fie la înălțimea conținutului și că au trecut vremurile acelea când se putea discuta separat de ele.

     Mă încântă și acum, cum mă-ncântară... în momentul scrierii, orice detaliu de frumusețe exterioară, ce o reflectă pe cealaltă, adâncită în sensuri, în tâlcuri și expresivă.

     În același timp din urmă, proaspăt, s-a întâmplat să am ocazia să admir manuscrise ale unui scriitor, de valoare, și unele și altul, scoase la licitații scumpe, după dispariții umane regretabile, și recuperate contra unor sume destul de mari. M-am și gândit chiar dacă e mai scump manuscrisul vechi sau cartea nou apărută. Ce criterii stabilite impun o lume atât de vastă și fără margini, cum e cea de carte, nu vom ști prea curând. Dar, merită să ne lăsăm purtați de ineditul fiecărui eveniment.

    Manuscrise celebre au fost păstrate, expuse, vândute și valorificate, chiar dacă timpul s-a așezat și în culoarea hârtiei, în claritatea cernelii, în rezistența foii. Rezistență de manuscris. Rezistența prin manuscris. Discuția se poate muta și în casa diferenței dintre vechi și nou. Important este ce rămâne.

     Truda meticuloasă de altădată, din biserici și cancelarii, de a înscrie fapte de viață, pe viață, a fost preluată de pasionați ce continuă lumea cărților, cu dăruire.

    Cartea care m-a încântat de la prima atingere și continuă să mă atragă îmi vorbește despre timpul în care trăim, cu alte coordonate și după alte principii. Un astfel de obiect cultural se va șterge mai greu, pentru că materia lui e de cea mai înaltă calitate. Dacă ne gândim la durata existenței unei cărți, calitatea tipăriturii îi asigură viață lungă, împotriva deteriorării inevitabile.

    Sintagma lui Tudor Arghezi, „carte frumoasă”... este mai actuală ca niciodată, pentru că viața ni se înscrie în marginile unui estetic înalt, care vorbește despre rigori și despre așteptări, ce-și dau mâna și-și răspund...