Dosar penal pentru un tânăr din Cormaia, pozitiv la DrugTEST!

La data de 18 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au efectuat activități de supraveghere și control al traficului rutier prin Cormaia. Pe Drumul Comunal 2B, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din localitate, se arată în comunicatul IPJ BN.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză, polițiștii rutieri au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, urmând documentarea faptei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5