Doina Pană reclamă că se fac presiuni asupra profesorilor doritori de grevă

Este un atac la demnitate. Ceea ce se întâmplă acum în şcoli este bulversant. În mare parte, profesorii au semnat pentru grevă, dar au început să se facă presiuni în şcoli şi sunt şi unii lideri de sindicat care nu mai comunică aşa cum comunicau odată cu sindicaliştii, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, fostul secretar de stat în Ministerul Educaţiei, Doina Pană.

De profesie cadru didactic, Doina Pană a precizat că greva profesorilor este un eveniment legitim, este un drept câştigat, iar opţiunea de a face grevă sau nu, îi aparţine în exclusivitate cadrului didactic.

Social-democraţii, prin vocea liderului judeţean Radu Moldovan, au spus că nu vor permite inspectorilor, directorilor să pună presiune pe cadrele didactice şi să umble cu tot felul de ameninţări să nu facă grevă.

,,Organizaţia judeţeană a PSD B-N va acorda asistenţă gratuită profesorilor care sunt supuşi abuzurilor”, a declarat preşedintele PSD B-N, deputatul Radu Moldovan.

Doina Pană a dat asigurări că protestele profesorilor nu vor periclita examenul de bacalaureat ce va începe luni.

,,Acest examen se va desfăşura în condiţii normale”, a conchis Doina Pană.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5