Doi înecaţi într-o singură zi
Marţi la ora 17.53, poliţiştii din Beclean au fost anunţaţi că din Secția de Psihiatrie a Spitalului Orășenesc Beclean au fugit doi pacienți, respectiv Florin P. din Sîngeorz-Băi și Ștefan C., care au intrat în râul Someș, în zona punții din Beclean. Ulterior, au constatat că Ștefan C. a reușit să iasă din râu, însă Florin P. s-a înecat, iar trupul său nu a mai ieșit la suprafață. O echipă de la ISU Beclean continuă căutările în vederea găsirii cadavrului. Cercetările continuă de către Poliția Beclean. Cu trei ore mai devreme, la ora 14.14, poliţiştii postului de poliţie Şieu- Odorhei au fost sesizaţi prin SNUApU 112, că într-o baltă de pești de pe raza satului Agrișu de Sus, s-a înecat un minor. În urma căutărilor efectuate, reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud, au găsit cadavrul lui Alexandru O., de 4 ani şi 4 luni, din Timișoara. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Județean Bistrița-Năsăud. Cercetările continuă de Postul de Poliție Șieu-Odorhei.
Citiţi şi:
- Bărbat găsit înecat, în râul Șieu, la Sărățel
- ”CARTEA DE ACASĂ” a ajuns în bibliotecile școlilor din Căianu Mic, Şieu-Odorhei şi Nimigea de Jos
- Pompierii cauta un barbat, care s-ar fi inecat, intr-un lac la Manic
- Pompierii caută un tânăr, posib înecat, într-un lac din comuna Chiuza
- Un barbat a murit inecat, in raul Somes, la Beclean
Adaugă comentariu nou