Doar împreună vom reuși, proiect comun al școlii și Parohiei Ortodoxe Dumitra
Vin, 12/15/2017 - 08:08
Pr. Marius Moldovan
În așteptarea sărbătorii Nașterii Domnului, Școala Gimnazială Dumitra, în parteneriat cu Parohia Ortodoxă Dumitra au organizat joi, în cadrul proiectului „Doar împreună vom reuși”, activitatea „Dragostea nu pizmuiește, nu se poartă cu necuviință”.
Întâlnirea elevilor din clasele V - VIII și a profesorilor a avut loc în biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din localitatea Dumitra.
Invitat special a fost preotul Mihai Mânzat care împreună cu preotul paroh Marius Moldovan au vorbit celor prezenți despre bucuria și dragostea pe care le aduce în sufletele creștinilor, în fiecare an, Pruncul născut în peștera din Betleem.
Un grup de elevi, conduși de doamna director adjunct Claudia Avram, au încântat pe cei prezenți la eveniment cu câteva colinde tradiționale.
Citiţi şi:
- Dragostea nu pizmuieşte, nu se poartă cu necuviinţă
- Prof. Cristina Mirela Rus: Omul zilelor noastre vorbeşte despre dragoste, fără un sens care să-i ofere statornicie
- Cu cartea pe roţi la Bistriţa
- ZI ISTORICĂ LA COLEGIUL NAŢIONAL „LIVIU REBREANU”
- Iustin, darul lui Dumnezeu pentru preotul bistriṭean Cristian Ciobanu din Cipru, de Sărbătoarea Sfinṭilor Trei Ierarhi
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Uniunea Scriitorilor din România și-a desemnat președintele. Cele 14 filiale din țară au decis ca...
Comentarii
Dorel -
Joi, 10:05
Exact cum a zis " Ghitza " ... smeriti-va si mergeti dupa PNCTD... acolo unde va este locul !
Rus Augustin -
Joi, 09:07
STIMATE DOMNULE PROFESOR,
Tulburătoare poveste despre viața vietăților. Mi-a amintit povestea...
Remus -
Mie, 15:58
Obsesia mutării stadionului “Jean Pădureanu” din parcul municipal pe păsunea din Unirea este mai...
Cordovan -
Mie, 11:12
LA MULȚI ANI, CU MULTĂ, MULTĂ SĂNĂTATE !
Dorel de Bistrita -
Mie, 10:14
Asta da " urgenta " pentru Bistrita ! Fix de asta nu aveam ... in rest , avem de toate . La un...
Aniversări
La ceas aniversar, îi transmitem prof. Ana Maria Diț, director la Școala Gimnazială "Vasile Grigore Borgovan" Corvinești, calde urări însoțite de...
Cu ocazia zilei de naștere, îi transmitem dnei inspector superior Aurora Câmpan de la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, cele mai sincere urări de...
În zi de naștere, îi transmitem prof.
Adaugă comentariu nou