Deputatul Diana Morar: Concediu pentru părinţii cu copii în izolare! Se aplică și în afara perioadei de pandemie

Deputatul Diana Morar anunţă că a fost aprobat în Camera Deputaților, for decizional, un proiect de lege care prevede că asigurații pentru care nu se dispune măsura carantinei sau a izolării au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru supravegherea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la 18 ani aflat în carantină sau izolare.
"Indemnizațiile se acordă pe baza certificatului de concediu medical eliberat de medicul curant sau, după caz, de medicul de familie care a luat în evidenţă şi a monitorizat aceste persoane, pentru o perioadă stabilită în funcţie de evoluţia bolii şi durata monitorizării, iar durata de acordare a indemnizațiilor este corespunzătoare numărului de zile calendaristice aferente duratei concediului medical.
Cuantumul brut al indemnizaţiei este 100% din baza de calcul şi se suportă integral din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
Legea se aplică și pentru copiii aflați în carantină sau izolare din cauza unei suspiciuni asupra unei boli infectocontagioase exceptând Covid-19, deci se aplică și în afara perioadei de pandemie", explică parlamentarul PNL Bistriţa-Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5