Debutul adolescenţei

Profesor Rafila Mureşan

Eveniment emoţionant oferit de o adolescentă la începutul toamnei anului 2015. Am răspuns invitaţiei la vernisajul Ioanei, organizat la Casa cu Lei Bistriţa, una dintre frumoasele şi completele realizări până la vârsta majoratului.
Visul vine de undeva din copilărie, la îndemnul bunicii Rodica, care voia ca nepoata ei să folosească timpul într-un mod util şi plăcut.
Am privit cu uimire şi admiraţie lucrările expuse, minuni realizate de mâinile ei, iar alături vedeam mâinile bunicii care, imaginar, lucrau şi ele. Lucrările divulgă frământările ei, capul aplecat şi fruntea concentrată în lucru. Vedeam alături capul bunicii, cu faţa inundată de lumina izvorâtă din zâmbetul de bucurie al sufletului cald şi răbdător al ei.
Investiţiile bunicii n-au fost doar financiare ci şi psihice, de invenţie, de pedagog, care a învăţat odată cu eleva arta de a picta, mereu încurajând-o.
Viitorul strălucit, care-l anunţă această expoziţie personală a început încă din clipa când bunica a adus-o în casa ei, încurajând-o cu toată dragostea. Familia Şomlea este foarte credincioasă şi a început să-i picure în sufletul şi mintea micuţei Ioana cedinţa în Dumnezeu, ştiind că „Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii”, cum spune psalmistul.
Am întâlnit-o, încă mică fiind, la biserică, când deja ştia că fiecare rugăciune rostită la biserică este o întâlnire cu Dumnezeu, ştia că oamenii n-au voie să spună lucruri urâte că nu primesc coroniţă de la Dumnezeu.
Copii sau maturi, în realizările vieţii au pe cineva care-i susţin, pe care nu trebuie să-i uite, bucuriile trebuie împărţite cu ei şi mereu să le mulţumească. De aceea zic că debutul Ioanei este şi un debut al bunicii, al îndrumătorilor.
Cei care au vorbit despre „pictoriţă”, foşti sau actuali îndrumători, şi-au exprimat bucuria, dar şi încrederea în talentul ei pe care-l cultivă cu perseverenţă.
Este o viitoare speranţă şi un câştig pentru Bistriţa, care alături de atâţia tineri români foarte dotaţi se înscrie în rândul ambasadorilor României.
Păcat că atâtea talente rămân necunoscute, se pierd din lipsă de bani.
Felicitări Ioana!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5