De Florii, în glasul poeziei, la Floarea Morar

De Florii, colegii de condei năsăudeni, ne-am dat întâlnire acasă la scriitoarea FLOAREA MORAR, de pe strada Mihai Eminescu, unde am savurat  cafeaua și poezia într-o stare de liniște și relaxare.

Sărbătorita ne-a citit din poeziile ei, ne-a încântat cu exemplul ei de muncă și viață, cu conlucrarea cu Dumnezeu, cheia mântuirii noastre.

Ne-am găsit într-un mediu literar, în vecinătatea Veronicăi și Mihai. A recitat gazda, am citit și noi din creațiile ei într-un stil limpede și modelare prin exemple ce a adus celor 20 de iubitori de flori și poezie, împliniri și bucurii. O întâlnire a prieteniei cu poezia, o relație de cooperare caracterizată prin sentimentul de simpatie, respect și afinitate reciprocă. Prietenia reciprocă  îndoiește bucuriile și înjumătățește necazurile, cum spunea Francisc Bacon.

Fiecare am contribuit cu ce am avut mai bun, completându-ne reciproc cu schimburi de idei și înțelegerea celuilalt, iar sărbătorita cultivă prin versuri prietenia cu aspecte de natură umană.

„Din zori în noapte alergi ca albina

 Pe toți să-i înțelegi, să-i mulțumești,

Când, istovită și frântă, pregătești cina

Încă mai ai puterea să zâmbești.”

 

Comentarii

12/04/23 20:47
cititor

În ce sat se află strada Mihai Eminescu?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5