Proiectul "Jurnalistul adolescent"

Dan Coman şi Ioana Bradea, gazde la "Cafeneaua literară"

Anda Tincuţa Platon, Diana Gabriela Vasiluţ şi Paul Andrei Stupinean, Colegiul Naţional "Liviu Rebreanu"

Organizat în cadrul festivalului de artă urbană Nosa, "atelierul de literatură" a strâns, la cafeneaua Red Point Viena, un număr mare de iubitori de literatură.
Gazdele acestui eveniment au fost poetul Dan Coman şi prozatoarea Ioana Bradea, care după o scurtă introducere au împărţit participanţilor câte o coală de hârtie pe care aceştia din urmă au fost rugaţi să noteze aşteptările pe care le aveau de la acest eveniment. Aurmat o serie de jocuri interesante, a căror singură regulă presupunea să nu fie serioşi. Într-o primă fază au fost distribuite fotografii ce surprindeau gesturi specifice culturii underground-desenele realizate de elevii Liceului de Arte "Corneliu Baba" , coşuri de gunoi personalizate, anunţuri "cumpărăm păr" - pe baza acestora participaţii au scris câteva versuri, slogane, sau chiar câte un scurt poem. În continuare tinerii au fost invitaţi să-şi de-a întâlnire cu un personaj preferat la o anume pagină din cartea preferată, au fost fost "dictatorii propiului oraş" - având posibilitatea de a da noi legi sau sugestii de organizare a oraşului.
Atmosfera a fost întreţinută de muzica bună îmbinată cu aroma cafelei proaspete.
În încheirea evenimentului a fost creat aşa numitul "text Nosa" carea fost construit de câte un vers sau propoziţie scrisă de fiecare dintre tinerii prezenţi.
Acest "poem" improvizat a fost citit cu zâmbetul pe buze de către Ioana Bradea.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5