Cursuri de calificare în penitenciar

În baza protocolului de colaborare încheiat între Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud şi Penitenciarul Bistriţa, luni, în cadrul unităţii, va avea loc examenul de finalizare a cursului de calificare profesională în meseria de tâmplar, dulgher, parchetar. Cursul a fost derulat din 11 mai, beneficiarii fiind 20 persoane private de libertate aflate în custodia Penitenciarului Bistriţa. În urma unui susţinerii unui examen ce urmăreşte evaluarea cunoştinţelor dobândite pe durata cursului, participanţii care vor obţine note de trecere, vor primi un certificat de calificare, acreditat de AJOFM Bistriţa-Năsăud şi recunoscut la nivelul Uniunii Europene. Totodată, persoanele private de libertate absolvente ale acestui curs vor beneficia de 15 zile considerate executate din pedeapsă, conform prevederilor Legii 275/2006 privind executarea pedepselor privative de libertate, ne informează subinspector de penitenciare Opriş Laura.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5