În 2008,

CJC a organizat 562 de acţiuni, cu participarea a 60.000 de spectatori

Sinagoga Bistriţa a găzduit, ieri, întâlnirea activului Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud cu oamenii de cultură, primari, preoţi, instructori, artişti de pe raza întregului judeţ. Manifestarea a debutat pe acordurile Orchestrei profesioniste “Dor Românesc”, sub bagheta maestrului Anghel Urs. Directorul instituţiei, prof. Nicolae Gălăţean, a susţinut în faţa publicului avizat un amplu material legat de activitatea pe 2009 a celei mai importante instituţii de cultură din judeţ, aflată pe un loc fruntaş în topul naţional. Dacă în 2002, formaţiile din judeţ erau în număr restrâns, astăzi avem 84 de ansambluri fără a menţiona pe cele din oraşe. În anul 2008, Centrul Judeţean pentru Cultură a organizat 562 de manifestări culturale, cu participarea a 60.000 spectatori, a participat la 25 de turnee în străinătate şi 93 de manifestări interjudeţene. Regretul conducerii CJC este că în municipiul Bistriţa nu este o sală de spectacole care să găzduiască acţiunile de anvergură, motiv pentru care s-a solicitat persoanelor abilitate să se implice în redobândirea sălilor de spectacol a Casei de Cultură a Sindicatelor (Metropolis) şi a Casei de Cultură a Tineretului (Apollo), până atunci, din lipsa unor spaţii adecvate, în incinta Centrului Judeţean va fi amenajată o sală cu 350 de locuri şi, de asemenea, un teatru în aer liber, licitaţia fiind câştigată de o firmă de arhitectură din Iaşi. În luna martie, va fi inaugurat şi studioul de înregistrări al CJC, aparatura fiind deja achiziţionată. Studioul va servi, în mod special, înregistrării şi tezaurizării valorilor culturale. De asemenea, judeţul va avea o scenă mobilă pentru a nu mai fi nevoie de cheltuieli suplimentare. Segmentul cultural al judeţului s-a dezvoltat şi prin Societatea Scriitorilor şi Editura Arcada, fiind tipărite cărţi în valoare de 84.000 lei, grupul “Pro Opera”, corul “Tudor Jarda”, ansamblul profesionist “Dor Românesc”, Asociaţia Artiştilor Plastici, Asociaţia Meşteşugarilor. Anul acesta CJC îşi propune organizarea unui târg naţional al olarilor. Au fost prezenţi protopopii Alexandru Vidican şi Ioan Dâmbu, şef serviciu – Ioan Pintea, Ştefan Cigu, Alexandru Pugna, Valeria Peter Predescu, Rozalia Fucă, Lenuţa Purja, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional – Ioan Burcuşel, şeful Cercului Militar – Florentin Archiudean, Gavril Ţărmure – Societatea de Concerte Bistriţa, Lucia Todoran, Sever Ursa ş.a. Mesajul conducerii judeţului a fost adus de către consilierul personal al preşedintelui Liviu Rusu – Grigore Turc, care a subliniat rolul important al culturii în păstrarea identităţii neamului, asigurând artiştii de tot sprijinul Consiliului Judeţean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5