Cei care nu au ratat pelerinajul pe biciclete la Mănăstirea din Bichigiu au avut ocazia să vadă și Casa Memorială „George Coșbuc”!

Finalul de weekend la Năsăud a fost marcat de pelerinajul pe biciclete organizat de Parohia Ortodoxă nr. 1 Năsăud, în parteneriat cu Primăria orașului Năsăud, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Năsăud (CNIPTN), Centrul de Voluntariat Năsăud și Casa de Cultură ‚‚Liviu Rebreanu’’ Năsăud.
Punctul de plecare a fost Catedrala ‚‚Sf. Nicolae’’ din Năsăud, iar cei 35 de bicicliști au plecat spre Mănăstirea din Bichigiu la ora 8.30.
Întregul traseu cu o lungime totală de 48 de km dus-întors a avut și o componentă culturală, participanții la pelerinaj având ocazia să viziteze și comuna Coșbuc pentru a participa la manifestările organizate la 150 de ani de la nașterea poetului George Coșbuc.
Preotul paroh Rusu Florin: „Ne-am aflat la cea de-a treia ediție organizată cu un număr mare de participanți. Organizăm an de an acest pelerinaj. Primele două ediții au fost organizate la Mănăstirea din Parva. Iată că anul acesta am organizat pelerinajul la Mănăstirea din Bichigiu. Cel mai vechi participant a câștigat anul acesta și un premiu în bani. Prin intermediul acestei acțiuni urmărim realizarea a cel puțin cinci obiective: întărirea credinței în rândul tinerilor, oxigenarea minții prin ieșirea în natură, activarea funcțiilor motrice, cunoașterea frumuseților județului, socializarea și adaptarea la grup. ”
Alături de participanți și organizatori au fost și sponsorii S.C. Agro Ardealul S.R.L., S.C. Blacteea S.R.L., S.C. Criscicai S.R.L., dar și de alți sponsori care au preferat să rămână anonimi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5