Ce spun oamenii din fotbalul românesc după EURO 2024

Naționala de fotbal a României a avut un parcurs peste așteptări la Euro 2024, calificându-se în optimile de finală din postura de câștigătoare a grupei E, înaintea Belgiei, Slovaciei și Ucrainei. În faza eliminatorie, elevii lui Edward Iordănescu au fost eliminați de Țările de Jos (0-3).

Campionatul European continuă până pe 14 iulie, când se va juca marea finală. Vor fi meciuri tot mai tari pe biletul propus în fiecare zi de specialiști. Pentru România, urmează partidele din Liga Națiunilor, apoi preliminariile Cupei Mondiale din 2026.

Parcursul „tricolorilor” la Campionatul European găzduit de Germania nu putea rămâne fără ecouri. Este relevant, în primul rând, ce a spus selecționerul care a reușit această performanță. „Eu am convingerea că fotbalul românesc a recâștigat o echipă națională solidă. Mai sunt ajustări de făcut, dar echipa are marjă de creștere în continuare și sunt sigur că această echipă are puterea și știe care e calea pentru a continua să producă performanta.

Și care poate să fie următorul pas decât o calificare la Mondial? Această echipă are toate mijloacele ca să se califice la următorul turneu final, la Mondial”, a declarat Iordănescu jr.

Cristi Chivu speră la un viitor mai bun

În general, oamenii din fotbalul românesc au apreciat ce au văzut la meciurile „tricolorilor”. „Mi-a plăcut tot. Dacă analizăm modul de antrenament și joc s-a ridicat mult peste ce credeam că va fi”, a spus Lucian Sânmărtean, care a considerat că „a fost o experiență deosebită, unică, atipică, cu emoții mari. Dacă eram mai atenți cu Olanda, poate că realizam mai mult. Avem speranțe, putem să creștem în continuare”.

Cel supranumit „magicianul”, pentru cum le ascundea mingea adversarilor, este de părere că nu e lucru puțin să termini pe locul 1 într-o grupă cu echipe puternice.

La rândul său, Cristi Chivu, posibil selecționer în cazul în care Edward Iordănescu va pleca, a analizat eșecul în fața olandezilor: „Ne-au bătut pe valoare individuală, pe o ambiție generată și o putere pe care o au. Olandezii sunt obișnuiți să joace în momente-cheie, în meciuri decisive. Noi nu suntem obișnuiți cu meciuri de acest nivel. Nu știm cum să le tratăm. Rămâne oricum un turneu final mult peste așteptări. Aceste realizări ne dau speranță pentru un viitor mai bun, cu calificări consecutive la turnee finale”.

Hagi: „De acum trebuie să evoluăm”

Și Gheorghe Hagi a avut cuvinte de laudă pentru prestațiile fotbaliștilor români la Euro 2024: „Să-i felicităm pentru tot parcursul avut, au intrat în istorie. Am avut oportunitățile noastre, dar s-a văzut că Olanda este foarte bună. Noi am făcut cât mai putut, din orice meci înveți, trebuie să privim înainte. Uneori atâta poți, trebuie să vedem ce să facem să devenim mai buni. De acum trebuie să evoluăm, să creștem cât mai mult. Important e că au făcut foarte bine, și să avem încredere, curaj, au arătat că se poate. În fotbal nu te naști cel mai bun, devii zi de zi”.

Așa cum era de așteptat, Victor Pițurcă a fost mai „hâtru”. Fostul selecționer nu a criticat neapărat jocul „tricolorilor”, ci o stare a fotbalului românesc: „Olandezii au făcut ce au vrut în flancul nostru stâng. Apoi, chiar dacă nu s-a jucat prea mult pe partea lui Gakpo, este inadmisibil să-l lași pe Rațiu nedublat, în duel unu contra unu cu Gakpo. Ducem lipsă de fundaș stânga.

E inadmisibil pentru fotbalul românesc să mergem la Euro doar cu un fundaș stânga de meserie, Bancu, suspendat de la meciul cu Olanda. Nu dau vina pe selecționer. E o problemă a fotbalului românesc”.

Guvernul a decis să sprijine fotbalul juvenil

După ce România și-a încheiat participarea la Euro 2024, Dumitru Dragomir, fostul președinte al LPF, a făcut un apel la guvernanți să se implice mai mult în sport. „Nimeni nu vede că nu avem nicio perspectivă de viitor. Organele noastre, de la prim-ministrul Marcel Ciolacu ... am văzut că îi place fotbalul... Să facă ceva, nu pentru echipele profesioniste, ci pentru centrele de copii și juniori, în general pentru sporturile de echipă”, a spus Dragomir.

Câteva zile mai târziu, premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important: „Cred că după performanța fotbaliștilor noștri la Euro 2024, care a declanșat în noi toți și emoție, și mândrie națională, trebuie să facem pași concreți ca să asigurăm naționalei o resursă constantă de tineri valoroși. De aceea, aprobăm un memorandum prin care finanțăm de la bugetul de stat academiile de fotbal publice sau private, pe baza clasificării făcute de Federația Română de Fotbal.

Pentru fiecare leu cheltuit de Federația Română de Fotbal sau de cluburi, statul român va aloca de asemenea un leu. Singura condiție este ca destinația exclusivă a finanțării să fie pentru copii și juniori”.

Performanța calificării în „optimile” Euro 2024 aproape cade în plan secund. A convinge guvernul să finanțeze fotbalul 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5