Scriitorul Victor Știr face un dar culturii naționale: traducerea „Mahabharatei"

     Scriitorul Victor Știr face un dar culturii naționale: traducerea „Mahabharatei"

                                „Răspândiți peste tot iubire.    Oricine vine la voi să plece un pic  mai fericit, mai mângâiat  decât  când a venit.”

                                                        (Maica Tereza de Calcutta)

          În prima zi a celei de aXIa ediție a „Serilor de poezie” organizate generos la Bistrița, a venit spre mine prietenul romancier, eseist, poet și excelent gazetar, dl. Victor Știr, purtând  pe umăr o geantă cu  ceva .cărți. A încercat să scoată una, însă era vizibil că aceasta nu voia să iasă la amurgul serii și m-am gândit că, firesc, nu vrea să se despartă de autor, de stăpân.

          Surpriza a fost alta. Cartea era neobișnuit de masivă și mi-a oferit-o cu generozitate. Era primul volum al celei mai vaste opere literare din toată literatura universală: epopeea „Mahabharata”, volumul I.

          Giganticul poem epic are 18 cărți, numite Parve. Iată  că zilele multe de trudă intelectuală  s-au concretizat în această contribuție meritorie la cultura națională. Merită să o avem în Limba română. Știam că domnia sa lucrează la aceasta, iar scriitorul bistrițean Gavril  Moldovan consemna și dânsul, din când în când, în cele opt volume de „Jurnal” despre această intreprindere cutezătoare de traducere.

          Transpunerea s-a efectuat după cea din  Limba engleză, de un indian am înțeles, fiind integral în proză. Originalul este majoritar în versuri, însă dificultăți greu surmontabile și lesne de înțeles au dus  la această formă, identică cu cea britanică.

          Poemul, epopeea, ține de itihasa, adică de istorie și este piatra de temelie a mitologiei hinduse.

          Negreșit, „Mahabharata” nu este o operă accesibilă oricui și trebuie să fii un cititor înveterat, cam introdus în temă, spre a o parcurge în mod integral. Scrisul de tip continuu, fără obișnuitele spațieri paragrafice adaugă și ele un plus de dificultate, respectiv acea „oboseală” pe care o simți și la citirea lui Gabriel Garcia Marques în „Toamna patriarhului”.

                   Există opere literare sau științifice care provoacă o satisfacție aparte fie și la simpla lor atingere, la constatarea existenței lor și aceasta e una dintre ele.

                   Ca profesor de Limba națională de pe urma studiilor universitare, mi-am permis a face la „Serile de poezie” din acest an, o scurtă radiografie a stării Literaturii române actuale și îndemnam  pe cei care scriu, să creeze valori care să treacă de frontierele județului, depășind ceea ce am spune „un consum intern”, să intre în cultura națională, iar celor care fac parte deja din ceea ce numim valoare națională, să reușim a depăși gramițele țării, să ne afirmăm în concertul european.

                   Ei bine, iată, această traducere merituoasă se înscrie ca o contribuție la cultura națională. Cei pentru care  Timpul li se întinde oceanic înainte, merită să o cunoască, parțial sau integral, ca o înaltă probă de culturalitate a  subcontinetului indian.

                   În India au existat„preoți” brahmani a căror viață era consacrată învățării pe de rost a acestei epopei uriașe, spre a fi transmisă mai departe. Din care s-au inspirat în ultimele două secole alte zeci de opere literare, filme și piese de teatru.

                   Privitor la conținut, avem un conglomerat tematic, la care actant este individul în  relația sa cu societatea și în general cu lumea. Centrul ei este dinastia Bharata, incluzând perorări despre datorie, familie, obligații, probleme comportamentale, lupte pentru tron și descrieri ale unor bătălii, având ilustrări color ale unor momente istorice.

                   Epopeea, căreia unii îi mai spun poem epic, are circa 200.000 de versuri, cu intercalări de proză, constituite din aproape două milioane de cuvinte (1,8 exact).

          Făcând niște comparații cu literatura europeană, vom constata că este de zece ori mai  masivă de cât epopeile homerice „Iliada” și „Odiseea”, de cinci ori mai mare decât „Divina Comedie” a lui Dante Aligheri.

                   Bistrițeanul nostru, romancier, poet, eseist, gazetar cu o lungă activitate și experiență scriitoricească, cu impresionate recunoașteri oficiale, s-a „înhămat” la o  operă urieșească. Suficient ar fi numai să ne închipuim  că cineva îți dă să copiezi „Război și Pace” de Lev Tolstoi sau „Mahabharata” -cazul nostru- și ce efort necesită, darmite o traducere, unde stai lângă tine cu un dicționar-două de sanscrită, unul de engleză și să stăpânești Limba română la un nivrel adecvat de exprimare.

          Salutăm această meritorie contribuție culturală, cu tot efortul intelectual și financiar subsecvent, probat fiind  că și în aceste părți de țară avem mulți oameni minunați, aflați în zenitul activității lor.

                                                prof. Vasile Găurean