Casă de piatră, Andreea și Bogdan! Emoții în familiile Ganea și Linul! Cununia civilă, oficiată de primarul Ioan Turc, în prezența fostului ministru Monica Anisie

Emoții mari pentru preotul Gheorghe Ganea şi prof. Vali Ganea, directorul de la Liceul Tehnologic Rodna, și familia Rodica Linul, de la Biblioteca Județeană, și Marius Linul, fostul inspector șef al Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud.

 De astăzi, Andreea Ganea și Bogdan Linul sunt o familie frumoasă.  În filigoria din Parcul “Regele Mihai I al României” din Bistrița, primarul Ioan Turc a oficiat cununia civilă a celor doi tineri bistrițeni. Cei doi tineri au spus “DA”, unindu-și astfel destinele.

Alături de tânăra familie, au fost părinții și nașii - familia Gabriela și Alexandru Ionițe și  Doris și Ionuț Căzan – care le vor călăuzi pașii pe noul drum. Prieteni, membri ai familiei, dar și un invitat special au participat la evenimentul festiv. Fostul ministru al Educației, Monica Anisie, a venit la Bistrița pentru a fi alături de fiica sa, Gabriela Ionițe, dar și alături de Vali Ganea, de care se leagă o frumoasă prietenie.

“La filigoria din parc, am oficiat, azi, cununia civilă pentru doi tineri frumoși, Bogdan și Andreea. Le urez Casă de Piatră, cu sănătate și împliniri în viața de familie! M-am bucurat să o revăd cu acest prilej pe doamna Monica Anisie, fost ministru al Educației’, a transmis primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc.

Andreea este medic cardiolog și doctorand la Cardiologie, iar Bogdan este medic stomatolog, la Cluj-Napoca. 

Petrecerea dedicată întemeierii acestei familii  are loc la Grădina de vară de la Crama Jelna.

Cununia religioasă va avea loc în data de 3 septembrie, la Biserica Coroana din Bistrița, iar recepția evenimentului la Crama Jelna.

Le dorim mirilor ca mereu să aibă în suflet emoția acestei zile, iar Bunul Dumnezeu să le binecuvânteze casa cu multă dragoste, armonie, răbdare și credință.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5